Vedete la prezentarea oficială a primului sezon din Superliga indiană! Adi Mutu a ratat ceremonia
05.10.2014, 14:17Prima ediție a Superligii Indiene de fotbal își va disputa etapa de debut săptămâna viitoare, pe 12 octombrie, iar sezonul se va încheia pe 20 decembrie.
SuperLiga: Oțelul - Botoșani, vineri, 18:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - CFR, vineri, 21:00, DGS 1
Plecat de la Petrolul, Adrian Mutu trebuia să ajungă și el în India în cadrul acestei săptămâni, la noua sa echipă, Pune City. Din păcate pentru el, ”Briliantul” și-a amânat plecarea pentru că nu a obținut în timp util viza pentru India.
Chiar dacă fotbalistul român a lipsit, în cursul zilei de duminică a avut loc prezentarea oficială a noii competiții, iar vedetele prezente la start au urcat pe scenă.
Del Piero, Pires, Trezeguet, David James sau Freddy Ljungberg s-au pozat cu trofeul pe care doar una dintre cele 8 participante și-l va adjudeca la finalul sezonului.
După încheierea ceremoniei, foștii mari fotbaliști europeni nu au ratat ocazia să își facă un selfie:
Pune City va fi una dintre echipele cu pretenții, în condițiile în care în lot alături de Mutu vor juca atât David Trezeguet, cât și Kostas Katsouranis.
Etichete: adrian mutu , campionat fotbal india , liga india , del piero india
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Şeful statului român Klaus Iohannis i-a întors spatele lui Viktor Orbán, gazda summitului...