Un necunoscut a intrat peste Răzvan Lucescu la conferinţa de presă şi l-a ameninţat pe antrenorul român
04.03.2018, 21:48Incidentele din finalul partidei dintre Asteras Tripolis şi PAOK Salonic au fost urmate de un eveniment incredibil care l-a avut în prim-plan pe Răzvan Lucescu, la conferinţa de presă de după meciul pierdut cu 2-3 de PAOK.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Un necunoscut a intrat în sala de conferinţe cu o piatră şi o rolă de hârtie, în timpul discursului antrenorul român, şi l-a luat la întrebări pe Lucescu.
"E acelaşi lucru dacă te lovesc cu o piatră sau cu o rolă de hârtie? Campionatul nu se câştigă cu o rolă de hârtie", l-a ameninţat individul pe antrenorul român.
Acesta a făcut referire la incidentele de săptămâna trecută, de la Salonic, unde meciul dintre PAOK şi Olympiacos nu s-a mai disputat din cauza unei role de hârtie care l-a lovit pe antrenorul trupei din Pireu, Oscar Garcia.
Lucescu şi-a păstrat calmul înainte ca individul să fie scos din sală de oamenii legii.
PAOK a egalat in minutul 90+7 al partidei cu Asteras, însă a fost învinsă după ce a primit gol la faza următoare.
Imediat după partidă s-a iscat un meleu general pe teren. Pantelis Constantinidis, directorul general al lui PAOK, l-a îmbrăncit pe Nikos Kaltsas, un jucător al lui Asteras.
Lucescu e surprins și el de camerele TV îndreptându-se amenințător către un adversar, dar fostul selecționer nu a avut în niciun moment tendința să lovească pe cineva.
Totul a început de la un gest golănesc făcut de jucătorul gazdelor, care a încercat să îi scoată din minți pe fani. A fost momentul în care oficialul oaspeților și-a intrat în rol.
Etichete: razvan lucescu paok , incidente asteras paok , razvan lucescu amenintat cu piatra si rola de hartie , incident razvan lucescu conferinta de presa , incidente razvan lucescu paok
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Primele rezultate parțiale ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de scrutin, au...