Un alt nume legendar s-a retras din naționala Germaniei, după Thomas Muller, Ilkay Gundogan și Toni Kroos
articol scris de Digi Sport21.08.2024, 17:02
Manuel Neuer (38 de ani) şi-a anunţat miercuri retragerea de la naţionala Germaniei, la scurt timp după EURO 2024.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Legendarul portar a jucat 124 de meciuri pentru selecționata țării sale și a reușit să câștige Cupa Mondială în 2014.
Manuel Neuer s-a retras din naționala Germaniei
Neuer, fost căpitan al naţionalei, a fost titular la EURO 2024, unde Germania, gazda competiţiei, a fost eliminată în sferturi de finală de Spania, viitoarea campioană.
Totul a fost anunțat printr-un mesaj emoționant postat în cursul zilei de miercuri, 21 august.
"După discuţii lungi şi intense cu familia şi prietenii mei, am decis să-mi închei cariera la Nationalmannschaft. Toţi cei care mă cunosc ştiu că a fost o decizie care nu a fost uşor de luat", a explicat Manuel Neuer, care mai are un an de contract cu Bayern Munchen, într-un videoclip de pe contul său de Instagram şi într-un comunicat de presă, anunță Agerpres.
- Neuer nu este primul nume legendar care se retrage în această vară. Înaintea sa au mai făcut anunțul Toni Kroos, Thomas Muller și Ilkay Gundogan.
Thomas Muller s-a retras și el de la echipa națională a Germaniei
”După 131 de meciuri internaţionale şi 45 de goluri, eu spun astăzi la revedere Vulturului (n.r. emblema echipei Germaniei)”, a anunţat jucătorul printr-o înregistrare video postată pe reţelele de socializare.
Muller şi-a făcut debutul la naţionala Germaniei în martie 2010 şi a adunat 131 de selecţii, fiind al treilea într-un clasament naţional all-time, după Lothar Matthaeus (150) şi Miroslav Klose (137).
După ce Germania a părăsit prematur Cupa Mondială din 2018, după faza grupelor, selecţionerul Joachim Loew a renunţat în 2019 la Muller, precum şi la fundaşii Mats Hummels şi Jerome Boateng.
Thomas Muller a revenit în lotul naţional la EURO 2020, la care Germania a fost eliminată de Anglia, în optimi.
La EURO 2024, pe teren propriu, Muller a jucat din postura de rezervă în meciul de debut, cu Scoţia (5-1), precum şi în partida cu Spania, din sferturi (1-2 după prelungiri), potrivit Agerpres.
- Thomas Muller are 131 de selecții la naționala Germaniei, pentru care a punctat de 45 de ori.
Etichete: germania , nationala germaniei , manuel neuer
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...