Suedia merge înainte! Ultima decizie luată în țara cu peste 13.000 de cazuri de COVID-19
18.04.2020, 10:47Suedia, țară care a avut una dintre cele mai relaxate abordări în perioada pandemiei de COVID-19, este pregătită să revină la normal. Președintele Federației Suedeze de Fotbal, Karl-Erik Nilsson, a anunțat că meciurile oficiale vor fi reluate pe 14 iunie.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Karl-Erik Nilsson, care în același timp are un rol important în conducerea UEFA, a anunțat că meciurile oficiale de fotbal din Suedia vor începe pe 14 iunie: "Ne-am dori chiar să începem mai devreme, dar asta depinde de cum vor evolua lucrurile. În primul rând vrem să terminăm cu meciurile de Cupă, pentru că au mai rămas câteva de disputat, iar apoi să trecem la campionat", a spus Karl-Erik Nilsson, citat de AS.
Suedia nu a impus izolarea totală până acum, iar pe 18 aprilie au fost raportate 13.216 cazuri de infectare cu COVID-19. 1.400 de oameni au murit, iar 550 s-au vindecat.
Continuă meciurile amicale în Suedia, atât la băieți, cât și la fete
Meciurile de fotbal nu au fost complet interzise în Suedia, astfel că formațiile din eșaloanele inferioare au continuat să joace partide amicale. AIK Stockholm va reveni și ea pe gazon în aceste zile, pentru un meci amical cu Vasalunds.
În fotbalul feminin, astăzi va debuta turneul "Stockholm Challenge", la care vor participa patru echipe din capitala Suediei. Djurgaarden (prima divizie), AIK Stockholm, Hammarby şi Brommapojkarna (din divizia secundă) vor disputa un turneu tur-retur, care se va încheia pe 24 mai.
Tot în aceste zile se reiau meciurile de la divizia a patra până la a șaptea, precum și competițiile destinate juniorilor.
Etichete: suedia , coronavirus , masuri coronavirus , pandemie coronavirus
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...