"S-a trezit și vorbește". Alex Ferguson a ieșit din comă și a dialogat cu familia
08.05.2018, 11:12Sir Alex Ferguson a dat luni-noapte primele semne pozitive privind recuperarea, după operația suferită sâmbată în urma atacului cerebral. "S-a ridicat în fund și a întrebat rudele despre rezultatele operației", au dezvăluit surse din spital, citate de cotidianul britanic The Sun.
Champions League: PSV - Girona, marți, 19:45, DGS 1
Champions League: Real Madrid - Milan, marți, 22:00, DGS 1
"S-a trezit, s-a ridicat în fund și a vorbit cu familia și cu rudele aflate în rezerva de la Salford Royal Hospital. A întrebat despre rezultatele intervenției. Prognoza e bună și prietenii săi apropiați din fotbal sunt ținuți la curent cu noutățile", au dezvăluit The Sun.
Deși șansele supraviețuirii și recuperării cresc cu fiecare oră, doctorii păstrează un optimism rezervat pentru că "drumul către refacerea totală e lung și parcurs încet. Va rămâne la terapie intensivă și asistat de aparate pentru orice eventualitate", anunță Daily Mail. Lângă fostul manager de la Man United stă tot timpul soția Cathy, cu care s-a căsătorit în 1967.
Ferguson a șocat întreaga lume a fotbalului, care l-a susținut prin sute de mesaje emoționante de la foști sau actuali jucători și antrenori, tremurând și rugându-se pentru viața lui. Sir Alex a suferit o hemoragie cerebrală sâmbătă dimineață, căzând în reședinta sa din Cheshire. Intervenția chirurgicală a avut loc la Royal Hospital di Salford.
În cei 27 de ani petrecuţi de Sir Alex Ferguson pe "Old Trafford", Manchester United a câştigat 38 de trofee, printre aceste numărându-se 13 titluri în Premier League şi două Ligi ale Campionilor. La finalul sezonului 2012-13, antrenorul scoţian şi-a anunţat retragerea din cariera de antrenor, însă a continuat să fie un apropiat al clubului pentru care a scris istorie.
Etichete: sir alex ferguson , revenire , sanatate , coma
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Presa internațională a descris luni „victoria preşedintei pro-occidentale Maia Sandu” în al doilea...