Nu este fanul lui Dinamo. Arșavin l-a refuzat pe Dan Petrescu!
07.09.2012, 00:38După înfrângerea suferită în fața fostei sale echipe, Kuban Krasnodar, scor 1-2, Dan Petrescu a spus că Dinamo Moscova are urgentă nevoie de câțiva fotbaliști.
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
“Bursucul“ a fost informat de către șefii săi dacă este de acord cu aducerea lui Andrei Arșavin (31 de ani), tehnicianul român fiind încântat de propunere. Fotbalistul lui Arsenal Londra, cotat la cinci milioane de euro, care a fost lansat în fotbalul mare de către cei de la Zenit, le-a stricat însă planurile moscoviților.
“Andrei a spus că nu vrea să se transfere la Dinamo. Va juca sub formă de împrumut la Zenit“, a spus Petrescu.
Totuși, antrenorul român are și două motive de satisfacție. Primul este că totuși diriguitorii dinamoviștilor au realizat un transfer. Este vorba despre Jakob Jantscher (23 de ani), care vine de la Red Bull Salzburg, din Austria, el fiind declarat cel mai bun jucător al sezonului trecut.
Al doilea motiv este legat de faptul că a reușit să-l readucă la prima echipă pe Adrian Ropotan, ajuns la 26 de ani, jucător care se afla de mult exilat la echipa a doua.
Etichete: arsavin l-a refuzat pe dan petrescu , dinamo moscova refuzata de arsavin
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...