Neconvocat de Conte la națională, Balotelli e supărat tot pe Cesare Prandelli
16.10.2014, 16:42Mario Balotelli a calificat Italia de unul singur în finala Campionatului European din 2012, marcând o dublă cu Germania, însă zilele de glorie ale lui Super Mario au apus.
SuperLiga: FCSB - Unirea Slobozia, duminică, 18:15, DGS 1
SuperLiga: Petrolul - Dinamo, duminică, 20:45, DGS 1
Tot cu Prandelli la timonă, peninsularii au fost eliminați de la Campionatul Mondial din Brazilia și antrenorul de 57 de ani a părăsit naționala Italiei după turneul sud-american. De atunci nici Balotelli n-a mai prins echipa.
Într-un amplu interviu acordat presei din țara sa natală, atacantul transferat în vară de Liverpool a dezvăluit că nu e supărat pe Conte, noul selecționer al Italiei însă are ceva de împărțit cu Prandelli. Vârful de 24 de ani n-a uitat nici acum criticile care i-au fost aduse după parcursul rușinos al Italiei la CM 2014 și crede că și vorbele fostului selecționer au contribuit la neconvocarea sa.
"Eu sunt o persoană care spune lucrurilor pe nume. Acum n-am marcat și sunt consțient că nu merit să fiu în echipă. Alți jucători, ca Graziano Pelle sau Immobile de exemplu, au înscris și e normal să fie convocați. Oricum, eu sunt dezamăgit de ce s-a spus după Campionatul Mondial. Am avut doar 2-3 ocazii și am marcat un gol cu Anglia. Ce puteam să fac mai mult? Până și Prandelli a spus lucruri urâte despre mine. A fost oare normal să meargă și să vorbească direct cu presa și să spună diverse lucruri despre mine imediat după meci? Nu mă așteptam la asta. Nu e un bărbat adevărat. Bărbații adevărați atunci când au ceva de spus vin și-ți zic în față, așa cum fac eu" a declarat Balotelli.
Deși n-a suportat criticile lui Prandelli, atacantul italian e convins că mai are de tras până să-l înlocuiască cu brio pe Luis Suarez în atacul lui Liverpool. De când a ajuns pe Anfield, Balotelli a marcat doar un singur gol în opt meciuri jucate.
"Știu că nu intru atât de des în careu pe cât ar trebui însă încerc să schimb acest aspect al jocului meu. N-am fost niciodată un atacant de careu și probabil dacă aș fi în locul antrenorului aș trimite pe teren tot timpul doi atacanți" a încheiat Balotelli.
33 de meciuri are Balotelli la națională
13 goluri are Super Mario la prima reprezentativă
Etichete: mario balotelli , antonio conte , neconvocat de conte balotelli e suparat tot pe prandelli
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
A murit Gabriel Cotabiță, unul dintre cei mai îndrăgiți artiși pop din țara noastră. Cântărețul s-a...