Decizia luată de Genoa și Mario Balotelli, la două zile de la anunțarea transferului
articol scris de Digi Sport31.10.2024, 12:11
Mario Balotelli (35 de ani) va trebui să aştepte cel puţin câteva zile pentru a reveni în Serie A: noul său antrenor de la Genoa a decis, de comun acord cu acesta, să nu-l convoace joi pentru meciul din etapa a 10-a a campionatului, împotriva Fiorentinei.
SuperLiga: FCSB - Unirea Slobozia, duminică, 18:15, DGS 1
SuperLiga: Petrolul - Dinamo, duminică, 20:45, DGS 1
Anunțul lui Alberto Gilardino despre Mario Balotelli
”Pentru meciul de joi, el nu va fi în echipă. Cred că ar putea fi disponibil pentru următorul (meci) luni, cu Parma”, a declarat Alberto Gilardino miercuri, în timpul unei conferinţe de presă, potrivit Agerpres.
”Ni s-a alăturat arătând multă motivaţie (...) Am convenit ca programul lui să înceapă cu o săptămână de antrenament, fie cu echipa, fie pregătire fizică personală”, a adăugat Gilardino.
Aşa cum se ştie, clubul Genoa, locul 18 în Serie A, a oficializat luni seara sosirea la echipă a atacantului Mario Balotelli, jucător care era fără echipă din luna iunie.
”Balotelli este jucătorul echipei Genoa. Bine ai venit, Super Mario!”, a scris atunci clubul într-un comunicat, fără a preciza durata contractului.
Aducerea sa la echipă a fost accelerată de accidentările celor doi atacanţi ai clubului, Vitinha şi Junior Messias.
Genoa, antrenată de fostul internaţional italian Alberto Gilardino, nu a înscris decât şapte goluri în acest sezon.
Cariera lui Mario Balotelli
De la ultima sa apariţie în elita fotbalului italian, în 2019-2020, la Brescia (5 goluri), "Super Mario" a petrecut sezonul următor în divizia secundă italiană, la Monza (5 goluri), apoi în 2021-2022 în Turcia la Adana Demirsport (18 goluri), înaintea unui sezon în Elveţia la Sion (6 goluri) şi o revenire în 2023-2024 la Adana Demispor (7 goluri).
Fostul internaţional italian (36 selecţii, 14 goluri) a mai jucat în cursul carierei sale la Inter Milano (2007-2010), Manchester City (2010-2013), AC Milan (2013-2014 şi 2015-2016), Liverpool (2014-2015), Nice (2016-2019) şi Olympique Marseille (2019).
Etichete: mario balotelli , genoa , alberto gilardino , transfer mario balotelli
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
A murit Gabriel Cotabiță, unul dintre cei mai îndrăgiți artiși pop din țara noastră. Cântărețul s-a...