Mirel Rădoi a primit ofertă de a continua la Al Ain, dar pune o condiție
28.05.2014, 10:29Șansele ca Mirel Rădoi să continue la Al Ain au crescut considerabil în ultimele 48 de ore.
După ce în ultimele zile s-a tot discutat despre faptul că aventura lui Mirel Rădoi în Emiratele Arabe Unite s-a încheiat ca urmare a faptului că angajamentul său cu Al Ain a ajuns la final, presa arabă de azi prezintă aștfel situația.
Potrivit mai multor publicații din Emiratele Arabe Unite, citate de ziare.com, Rădoi, care până acum a avut un salariu de trei milioane de euro pe an, a primit o ofertă de prelungire a contractului din partea șeicilor de la Al Ain. Fostul stelist a fost măgulit de propunere, dar a riscat puțin și a spus că dorește ca viitorul angajament să fie pe o durată de doi ani de zile.
Acum, mingea este la șeici, care trebuie să se decidă dacă sunt de acord sau nu cu propunerea internaționalului român.
În ultimul sezon, Rădoi a bifat doar 14 partide în tricoul arabilor, dar trebuie ținut cont de faptul că a trecut și printr-o accidentare destul de gravă.
Rădoi s-a transferat la Al Ain în urmă cu trei ani, după ce înainte jucase la Al Hilal (Arabia Saudită) și are în palmares două titluri de campion.
Premier League: Nottingham - Tottenham, joi, 17:00, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
Etichete: radoi , mirel radoi , radoi al ain , radoi oferte
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Facturile prezentate în spaţiul public de premierul Marcel Ciolacu în seara de Crăciun prin care a...