Laurențiu Reghecampf a debutat cu stângul în Arabia Saudită! Al-Tai, răpusă tocmai de un fost jucător din SuperLiga
articol scris de Digi Sport26.09.2023, 23:56
Laurențiu Reghecampf (48 de ani) a debutat marți seară pe banca lui Al-Tai, echipa cu care a semnat luna aceasta, la scurt timp după plecarea de la Universitatea Craiova.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Tehnicianul român și-a condus noua echipă într-un meci cu Al-Faysaly, scor 0-2, din cadrul șaisprezecimilor Cupei Regelui, iar astfel Al-Tai a fost eliminată din competiție.
Laurențiu Reghecampf, eșec la debutul pentru Al-Tai
Primul gol al echipei care evoluează în eșalonul secund a fost marcat în minutul 54, tocmai de Arnold Garita, fotbalist ajuns recent în Arabia Saudită, după despărțirea de FC Argeș.
Reușita care a stabilit scorul final a venit în minutul 87, prin Joy-Lance Mickels. La Al-Tai, Marko Dugandzic a fost titular, însă nu a putut influența decisiv soarta partidei, în timp ce Andrei Cordea nu s-a aflat în lot.
Urmează meciul cu Al-Nassr
Pentru Reghecampf urmează un meci "de foc", cu Al-Nassr, în etapa a opta a campionatului Arabiei Saudite.
Al-Nassr, echipă cu vedete precum Cristiano Ronaldo, Sadio Mane sau Marcelo Brozovic, se clasează pe locul 5, cu 15 puncte. De partea cealaltă, noua echipă a lui Reghecampf este pe 12, cu 7 puncte.
Meciul se va juca pe terenul celor de la Al-Tai și este programat vineri, de la 18:00.
Etichete: laurentiu reghecampf , cupa regelui , al faysaly , al-tai
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...