Francesco Totti, dorit de Florentino Perez la Real Madrid! Italianul, curtat și de o altă echipă din Serie A
06.07.2019, 20:43Real Madrid ar vrea să îi ofere lui Francesco Totti (42 de ani) o funcție de conducere în management-ul clubului, potrivit Corriere della Sera.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Francesco Totti și-a încheiat cariera de fotbalist în urmă cu doi ani și a ocupat o funcție de director la echipa lui de suflet, AS Roma. Italianul nu avea niciun cuvânt de spus la clubul din capitala Italiei, așa că a preferat să se retragă.
Florentino Perez și Real Madrid, la concurență cu Sampdoria
Florentino Perez încearcă să îl aducă în conducerea clubului de pe Santiago Bernabeu, dar are concurență: și italienii de la Sampdoria îl doresc pe Totti la echipă.
Massimo Ferrero, președintele Smapdoriei, a ținut legătura cu Totti și a făcut tot posibilul pentru a-l aduce lângă el la echipa care a terminat pe locul 9 în Serie A sezonul trecut. Totuși, acest lucru va fi dificil, pentru că Francesco are mai multe oferte din străinătate.
Totti nu se aștepta să plece vreodată de la AS Roma
Într-un interviu acordat celor de la Sky Sport, Totti a spus: ”Nu am crezut niciodată că va veni clipa în care voi pleca de la AS Roma, dar așa a fost să fie. Viitorul meu ar putea fi în Italia, dar, de asemenea, în altă parte undeva în Europa”.
Real Madrid l-a dorit pe Totti și când era jucător, dar transferul nu s-a concretizat.
Francesco Totti a criticat dur conducerea de la AS Roma
"Nu e vina mea pentru că nu am avut niciodată şansa de a mă exprima, nu am fost niciodată implicat în vreun proiect. În primul an se putea întâmpla, însă în al doilea am realizat ce vreau să fac. Ei ştiau ce intenţii am, ce îmi doresc. Am dat atât de mult acestui club, însă ei nu m-au dorit niciodată, ca să fiu sincer. M-au exclus din orice decizie luată", a spus fostul căpitan al Romei.
Totti simte despărţirea de Roma mai dificilă decât retragerea din urmă cu doi ani, din cariera de jucător, când a primit un post în conducere.
"E mai rău decât retragerea din cariera de fotbalist. Să părăsesc Roma e ca şi cum aş muri. Mă simt ca şi cum aş fi murit. Toată lumea ştie că ei m-au făcut să renunţ la fotbal. Ei au vrut să mă opresc. Am avut contract de şase ani ca director. De la venirea americanilor (n.r. patronii clubului) romanii sunt îndepărtaţi din club. Multe promisiuni au făcut, însă nu şi le-au ţinut. Întotdeauna voi fi fanul Romei. E un 'la revedere', nu un 'adio'", a mai spus fostul mare fotbalist.
Cifrele lui Francesco Totti la AS Roma
- 785 de meciuri jucate de Totti pentru Roma, 619 dintre ele în Serie A. E depăşit doar de Paolo Maldini şi Gianluigi Buffon.
- 307 goluri a înscris Totti pentru Roma, 250 dintre ele în Serie A. Primul pe 4 septembrie 1994, pe Olimpico, împotriva Foggiei.
- 250 de goluri a înscris în campionat pentru Roma, al doilea după Silvio Piola (274) în topul marcatorilor all-time din Serie A.
- 9 goluri a marcat pentru naţionala Italiei, în 58 de partide, ultima chiar la Mondialul din 2006, câştigat de "squadra azzura" în Germania.
- 25 de ediţii de campionat în care a jucat (primul loc, la egalitate cu Paolo Maldini)
- 23 de ediţii de Serie A în care a marcat (singurul care a reuşit acest lucru)
- 38 de ani - vârsta sa în noiembrie 2014, când a marcat cu CSKA Moscova şi a devenit cel mai bătrân marcator din istoria Ligii Campionilor.
- 11 goluri înscrise în derby-urile cu Lazio, în 44 de meciuri (primul loc, la egalitate cu Da Costa)
- 19 goluri înscrise contra Parmei, victima sa favorită din Serie A. Urmează Sampdoria (15), Cagliari şi Udinese (14).
- 7 trofee cucerite de Totti: un titlu, două Cupe, două Supercupe, un Campionat Mondial şi un European Under 21.
Etichete: real madrid , sampdoria , francesco totti , florentino perez
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...