AS Roma i-a răspuns dur lui Francesco Totti, care atacase conducerea clubului
18.06.2019, 12:26AS Roma i-a răspuns tăios lui Francesco Totti, după ce simbolul capitolinilor a atacat dur luni conducerea "gialorossilor", pe care a acuzat-o că l-a forţat să-şi părăsească formaţia de suflet.
SuperLiga: Sepsi - Petrolul, sâmbătă, 18:30, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - UTA, sâmbătă, 21:00, DGS 1
Totti susţine că nu a fost implicat, în calitate de director, în nicio decizie importantă luată de club, însă AS Roma a catalogat drept fanteziste motivele invocate de fostul căpitan în decizia de a părăsi clubul.
"Noi considerăm că rolul oferit lui Francesco este unul dintre cele mai importante în cadrul echipei noastre de conducere, o poziţie care cere bineînţeles convingere şi implicare totală, ceea ce aşteptăm de la toţi conducătorii clubului. Chiar dacă noi înţelegem bine cât de greu îi este să decidă să părăsească AS Roma după 30 de ani, nu putem decât să semnalăm că percepţia lui asupra faptelor şi alegerilor făcute de club este fantezistă şi departe de realitate. Îi dorim noroc lui Francesco în ceea ce va decide să facă", se arată într-un comunicat al celor de la AS Roma.
Francesco Totti şi-a anunţat luni plecarea de la AS Roma
Francesco Totti a anunţat că părăseşte funcţia de director al clubului la care şi-a petrecut întreaga carieră de jucător, până la retragerea din 2017.
"Nu e vina mea pentru că nu am avut niciodată şansa de a mă exprima, nu am fost niciodată implicat în vreun proiect. Am dat atât de mult acestui club, însă ei nu m-au dorit niciodată, ca să fiu sincer. M-au exclus din orice decizie luată.
E mai rău decât retragerea din cariera de fotbalist. Să părăsesc Roma e ca şi cum aş muri. Simt ca şi cum mai bine aş fi murit. Toată lumea ştie că ei m-au făcut să renunţ la fotbal. Ei au vrut să mă opresc. Am avut contract de şase ani ca director. De la venirea americanilor (n.r. patronii clubului) romanii sunt îndepărtaţi din club", a acuzat fostul mare fotbalist, ajuns la 42 de ani.
Cifrele lui Francesco Totti la AS Roma
- 785 e numărul meciurilor jucate de Totti pentru Roma, 619 dintre ele în Serie A. E depăşit doar de Paolo Maldini şi Gianluigi Buffon.
- 307 goluri a înscris Totti pentru Roma, 250 dintre ele în Serie A. Primul pe 4 septembrie 1994, pe Olimpico, împotriva Foggiei.
- 250 de goluri a înscris în campionat pentru Roma, al doilea după Silvio Piola (274) în topul marcatorilor all-time din Serie A.
- 9 goluri a marcat pentru naţionala Italiei, în 58 de partide, ultima chiar la Mondialul din 2006, câştigat de "squadra azzura" în Germania.
- 25 de ediţii de campionat în care a jucat (primul loc, la egalitate cu Paolo Maldini)
- 23 de ediţii de Serie A în care a marcat (singurul care a reuşit acest lucru)
- 38 de ani - vârsta sa în noiembrie 2014, când a marcat cu CSKA Moscova şi a devenit cel mai bătrân marcator din istoria Ligii Campionilor.
- 11 goluri înscrise în derby-urile cu Lazio, în 44 de meciuri (primul loc, la egalitate cu Da Costa)
- 19 goluri înscrise contra Parmei, victima sa favorită din Serie A. Urmează Sampdoria (15), Cagliari şi Udinese (14).
- 7 trofee cucerite de Totti: un titlu, două Cupe, două Supercupe, un Campionat Mondial şi un European Under 21.
Etichete: as roma , francesco totti , retragere francesco totti
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Cântăreții de manele Bogdan Mocanu și Culiță Sterp și-au cerut scuze public după ce au postat pe...