Francesco Totti a părăsit AS Roma şi dă de pământ cu patronii americani
17.06.2019, 16:05Francesco Totti a confirmat ceea ce presa italiană anunţase încă din urmă cu câteva zile: a părăsit clubul său de suflet, AS Roma, unde ocupa un post de director.
SuperLiga: Sepsi - Petrolul, sâmbătă, 18:30, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - UTA, sâmbătă, 21:00, DGS 1
Totti i-a pus la zid pe patronii americani ai clubului de pe Olimpico: a dezvăluit că motivul pentru care a renunţat la postul în conducerea "gialorossilor" este faptul că nu a avut niciun cuvânt de spus în privința deciziilor importante luate de club.
"Nu e vina mea pentru că nu am avut niciodată şansa de a mă exprima, nu am fost niciodată implicat în vreun proiect. În primul an se putea întâmpla, însă în al doilea am realizat ce vreau să fac. Ei ştiau ce intenţii am, ce îmi doresc. Am dat atât de mult acestui club, însă ei nu m-au dorit niciodată, ca să fiu sincer. M-au exclus din orice decizie luată", a spus fostul căpitan al Romei.
Totti simte despărţirea de Roma mai dificilă decât retragerea din urmă cu doi ani, din cariera de jucător, când a primit un post în conducere.
"E mai rău decât retragerea din cariera de fotbalist. Să părăsesc Roma e ca şi cum aş muri. Simt ca şi cum mai bine aş fi murit. Toată lumea ştie că ei m-au făcut să renunţ la fotbal. Ei au vrut să mă opresc. Am avut contract de şase ani ca director. De la venirea americanilor (n.r. patronii clubului) romanii sunt îndepărtaţi din club. Multe promisiuni au făcut, însă nu şi le-au ţinut. Întotdeauna voi fi fanul Romei. E un <la revedere>, nu un <adio>", a mai spus fostul mare fotbalist, ajuns la 42 de ani după ce s-a retras în 2017, după 25 de ani în tricoul "gialorossilor".
Cifrele lui Francesco Totti la AS Roma
- 785 e numărul meciurilor jucate de Totti pentru Roma, 619 dintre ele în Serie A. E depăşit doar de Paolo Maldini şi Gianluigi Buffon.
- 307 goluri a înscris Totti pentru Roma, 250 dintre ele în Serie A. Primul pe 4 septembrie 1994, pe Olimpico, împotriva Foggiei.
- 250 de goluri a înscris în campionat pentru Roma, al doilea după Silvio Piola (274) în topul marcatorilor all-time din Serie A.
- 9 goluri a marcat pentru naţionala Italiei, în 58 de partide, ultima chiar la Mondialul din 2006, câştigat de "squadra azzura" în Germania.
- 25 de ediţii de campionat în care a jucat (primul loc, la egalitate cu Paolo Maldini)
- 23 de ediţii de Serie A în care a marcat (singurul care a reuşit acest lucru)
- 38 de ani - vârsta sa în noiembrie 2014, când a marcat cu CSKA Moscova şi a devenit cel mai bătrân marcator din istoria Ligii Campionilor.
- 11 goluri înscrise în derby-urile cu Lazio, în 44 de meciuri (primul loc, la egalitate cu Da Costa)
- 19 goluri înscrise contra Parmei, victima sa favorită din Serie A. Urmează Sampdoria (15), Cagliari şi Udinese (14).
- 7 trofee cucerite de Totti: un titlu, două Cupe, două Supercupe, un Campionat Mondial şi un European Under 21.
Etichete: as roma , francesco totti , totti as roma
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Cântăreții de manele Bogdan Mocanu și Culiță Sterp și-au cerut scuze public după ce au postat pe...