FIFA schimbă iar regulile. Dispare ofsaidul pasiv!
21.06.2013, 09:57Reprezentanții celui mai important for fotbalistic din lume, FIFA, sunt în permanentă căutare pentru ca sportul-rege să fie cât mai dinamic și să justifice sumele enorme care se investesc zilnic în el.
Ideea ultimilor ani, a celor de la FIFA, a fost aceea a găsirii de soluții pentru ca partidele să fie cât mai spectaculoase, decise în urma unor faze clare de gol și nu la voia întâmplării. Așa că au umblat la regula ofsaidului, care și așa este extrem de complicată.
Concret, cei de la FIFA vor să desfiinţeze “ofsaidul pasiv“! Ce înseamnă asta? Că, de acum înainte, dacă un jucător aflat în ofsaid, dar care nu influențează faza, primește mingea de la un adversar și marchează, arbitrul nu va mai valida golul. În momentul primirii pasei, jucătorul va fi sancționat cu poziție de ofsaid.
Până acum, un jucător dacă era în ofsaid, dar nu influența faza, se afla în ofsaid pasiv. În cazul în care primea mingea de la un adversar, putea înscrie iar golul era validat.
Altfel spus, cel mai probabil din sezonul viitor, un jucător aflat în ofsaid, chiar şi neimplicat în faza ofensivă, nu va mai putea profita de eventualele erori ale adversarilor.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Există totuşi şi o situaţie în care reuşita jucătorului aflat în ofsaid pasiv va fi validată. Şi anume, când arbitrul constată că apărătorul advers a greşit pasa în momentul în care se afla în faza de construcţie a jocului echipei sale. Nu se discută dacă eroarea fundaşului a fost intenţionată sau nu, ci contează numai momentul în care a fost făcută.
Etichete: fifa , fifa reguli , dispare ofsaidul pasiv , ofsaid pasiv , fifa schimba regulile , noi reguli la fifa
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O înregistrare video care pretinde că arată capturarea de către ruşi a unui australian care lupta...