Fabio Capello, în conflict cu Federaţia din Rusia. Italianul n-a fost plătit de patru luni!
06.11.2014, 19:38Italianul Fabio Capello, selecţionerul reprezentativei de fotbal a Rusiei, se află în conflict cu federaţia de specialitate din această ţară (UFR), din cauza întârzierilor plăţilor salariale, a declarat fiul şi reprezentantul lui legal, Pierfilippo Capello.
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
"Fabio este supărat. Această situaţie trebuie soluţionată într-un fel, dar cât mai repede", a spus Capello-fiul, într-o declaraţie dată agenţiei oficiale de presă RIA-Novosti. Avocatul a amintit că este pentru prima oară când se loveşte de o situaţie în care o federaţie din Rusia nu plăteşte banii pe care îi datorează unui sportiv, pentru că normal cluburile dau banii fotbaliştilor, cicliştilor sau baschetbaliştilor.
Potrivit presei locale, Capello este neplătit de 4 luni, iar UFR rămâne în fiecare an datoare milioane, ceea ce duce la amplificarea zvonurilor cu privire la o posibilă demisie a legendarului tehnician italian. După Mondialul din Brazilia, Capello s-a aflat în ochiul uraganului din cauza mai multor motive, între care în primul rând comportarea slabă a selecţionatei, astfel că a cerut ca postul său să fie confirmat printr-un vot de încredere din partea federaţiei.
Mai mulţi deputaţi din Duma de Stat l-au somat pe selecţioner să vină la camera inferioară a parlamentului rus, pentru a da socoteală în legătură cu activitatea sa, dar Vitali Mutko, ministrul sportului, a precizat că prezenţa lui Capello în Parlament nu este necesară.
Rusia a început preliminariile pentru Euro-2016 din Franţa cu o victorie în faţa Liechenstein-ului (4-0), dar ultimele rezultate au fost egalităţi, 1-1, cu Suedia la Stockholm şi cu Moldova la Moscova, acest din urmă semieşec creând o atmosferă încordată.
Agerpres
Etichete: fabio capello , conflict , federatia de fotbal din rusia , intarzieri salariale , 4 luni neplata
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...