Emmanuel Macron, întâlnire cu președintele lui Real Madrid, pe „tema Mbappe”. ”Problemă națională”
articol scris de Digi Sport21.05.2024, 21:34
Emmanuel Macron își dorește foarte tare ca echipa Franței să se bazeze pe Kylian Mbappe la Jocurile Olimpice, așa că va profita de prezența președintelui lui Real Madrid, Florentin Perez, la Paris pentru a aborda aceste subiect.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Jurnaliștii de la Marca scriu că pentru oficialul francez această chestiune a devenit ”o problemă națională.
Emmanuel Macron încearcă să-l convingă pe Florentino Perez să-l lase pe Kylian Mbappe să participe la Jocurile Olimpice
Real Madrid nu a anunțat oficial că a semnat contractul cu Kylian Mbappe, dar fanii și ziariștii nu mai au nicio emoție că aceasta va fi destinația internaționalului. Emmanuel Macron a făcut mari eforturi anul trecut ca să împiedice plecarea atacantului la formația din Madrid, dar acum nu s-a mai implicat.
Îl vrea însă pe Mbappe în echipa Franței de la Jocurile Olimpice și a abordat acest subiect cu tatăl jucătorului, iar acum va profita de dineul pe care îl va organiza la Palatul Elysée, cu ocazia aniversării a 120 de ani de la înființarea FIFA, pentru a discuta pe această temă și cu Florentino Perez, conducătorul echipei care a câștigat titlul în Spania.
„Contez pe Real Madrid să-l elibereze pe Kylian pentru Jocurile Olimpice și ca el să poată veni cu echipa Franței la câteva săptămâni după ce a câștigat Cupa Europei cu PSG și Campionatul European cu Franța”, a spus președintele francez, la începutul lunii, când a fost întrebat despre acest subiect.
Jocurile Olimpice se vor desfășura în perioada 24 iulie - 10 august 2024, dar oficialii clubului din Madrid se tem că vor avea o problemă cu jucătorul. Echipa lui Carlo Ancelotti va juca finala Champions League, iar dacă va reuși să câștige trofeul va juca pe 14 august Supercupa Europei, pe stadionul național din Varșovia. Iar Mbappe ar trebui să-și debuteze la Real Madrid în această confruntare specială.
Florentino Perez va discuta și cu șefii lui PSG problema ”Mbappe”
Florentino Perez va profita de vizita la Paris și se va întâlni și cu conducătorii lui PSG, în speranța că aceștia vor fi de acord ca Mbappe să fie prezentat înainte ca naționala Franței să ajungă în Germania. Campionatul European de Fotbal este programat în perioada 14 iunie - 14 iulie 2024 și sunt șanse ca atacantul să fie prezentat în primele zile ale lunii iunie.
Etichete: kylian mbappe real madrid , emmanuel macron kylian mbappe , emmanuel macron florentino perez
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...