Destinaţie surprinzătoare pentru Mauro Camoranesi. Va antrena în premieră în Europa
04.01.2020, 15:21Mauro Camoranesi a ajuns antrenor la o nou-promovată din Slovenia, aflată în lupta pentru evitarea retrogradării.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Fostul mijlocaş al lui Juventus a semnat cu Tabor Sezana, locul 8 în prima ligă din Slovenia (din zece echipe).
Italo-argentinianul a semnat un contract valabil până în iunie 2021, iar actualul principal al echipei, Almir Sulejmanovic, va fi secundul fostului mijlocaş, acum în vârstă de 43 de ani.
Camoranesi va debuta pe banca lui Tabor, într-un meci oficial, pe 22 februarie, cu ocazia partidei din deplasare cu NK Bravo.
Mauro Camoranesi n-a mai antrenat din 2017
Fostul jucător al lui Juve, Verona şi Stuttgart şi-a început cariera de antrenor în 2015, însă n-a mai pregătit vreo echipă din 2017. A fost în ultimii aproape trei ani comentator TV.
Mauro Camoranesi a antrenat până acum în Mexic (la Coras şi Tapachula) şi Argentina (Tigre).
Campion mondial cu Italia în 2006, Camoranesi a cucerit titlul şi Supercupa Italiei cu Juventus, alături de care a jucat o finală a Ligii Campionilor, dar şi în Serie B, după retrogradarea torinezilor în urma scandalului Calciopoli.
Etichete: juventus , mauro camoranesi , tabor sezana
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...