Christian Eriksen semnează! La ce echipă din Premier League va evolua
articol scris de Digi Sport23.01.2022, 18:38
Christian Eriksen (29 de ani) este aproape de o revenire în fotbalul profesionist, după ce a fost aproape de o tragedie la EURO 2020, atunci când s-a prăbușit pe gazon, în urma unui stop cardio-respirator.
SuperLiga: Sepsi - Petrolul, sâmbătă, 18:30, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - UTA, sâmbătă, 21:00, DGS 1
Regulamentul din Italia nu îi permitea să evolueze în Serie A cu un defibrilator instalat după evenimentele de la EURO, astfel că a fost nevoit să își rezilieze contractul cu Inter.
Christian Eriksen semnează! La ce echipă din Premier League va evolua
Se pare că așteptarea lui Christian Eriksen s-a încheiat, iar internaționalul danez este aproape să revină pe terenul de fotbal.
Jurnalistul Angelo Mangiante a anunțat pe Twitter faptul că negocierile purtate de Eriksen cu cei de la Brentford sunt aproape de a fi finalizate și va semna contractul în următoarele ore.
”Christian Eriksen, la Brentford din postura de jucător liber de contract, aproape gata. Negocierile sunt aproape încheiate. Contractul va fi până la finalul sezonului. Bine ai revenit și toate cele bune!”, a fost anunțul lui Mangiante.
Christian Eriksen vrea la Cupa Mondială la mai puțin de un an de la stopul cardiac suferit la EURO 2020
Acum, la mai puțin de un an de la incident, Christian Eriksen a declarat că își dorește să ia parte la următorul turneu final, Cupa Mondială de la Qatar care va avea loc între 21 noiembrie și 18 decembrie 2022.
De la stopul cardio-respirator suferit de Eriksen, viața fotbalistului a fost dată peste cap. Imediat după incident lui Eriksen i s-a implantat un defibrilator cardiac și, ulterior, a urmat o perioadă lungă de recuperare.
Fotbalistul danez nu și-a mai putut continua cariera în Serie A, la Inter Milano și a fost nevoit să își rezilieze contractul.
”Obiectivul meu este să joc la Cupa Mondială din Qatar. Vreau să joc. Mă gândesc la asta tot timpul. Este scopul meu, este visul meu. Dacă voi fi convocat, asta este altceva, dar vreau să revin. Sunt sigur că pot reveni pentru că nu mă simt cu nimic diferit. Fizic, sunt în cea mai bună formă. Acesta este obiectivul meu și mai am ceva timp la dispoziție. Până atunci, voi juca fotbal și voi dovedi că m-am întors la nivelul la care eram”, a declarat Christian Eriksen, citat de The Sun.
Etichete: premier league , brentford , christian eriksen
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Cântăreții de manele Bogdan Mocanu și Culiță Sterp și-au cerut scuze public după ce au postat pe...