Aveau nevoie să câștige la 35 de goluri diferență și s-au impus cu 40-0. ”Vor trebui să dea explicații!”
articol scris de Digi Sport12.04.2022, 23:10
Partida de juniori dintre Fanum Orosei și La Caletta va face obiectul unei anchete a Federației Italiene de Fotbal, după ce gazdele aveau nevoie de o victorie la 35 de goluri pentru a trece pe locul 1 în campionat și s-au impus cu 40-0!
SuperLiga: FCSB - Unirea Slobozia, duminică, 18:15, DGS 1
SuperLiga: Petrolul - Dinamo, duminică, 20:45, DGS 1
Reprezentanții Federației Italiene de Fotbal (FIGC) din Sardinia au deschis o anchetă asupra tinerilor fotbaliști din Nuoro, după rezultatul antologic înregistrat.
Meci suspectat de blat în Italia!
Oaspeții s-au prezentat la meci în doar 10 oameni, unul dintre jucători a fost, de fapt, o jucătoare, iar toți erau cu doi ani mai mici decât adversarii lor de la Fanum Orosei.
Gazdele aveau nevoie de o victorie la cel puțin 35 de goluri diferență pentru a trece pe primul loc, peste Lupi di Goceano Boni, iar aceasta a venit. Chiar mai concludentă: 40-0!
”Este inacceptabil! Se deschid școli de fotbal, se organizează turnee pentru juniori pentru a-i educa pe cei tineri, pentru a-i învăța ce este respectul. Nu pentru a-i umili!”, a declarat Luigi Secci, președintele FIGC din Nuoro până acum o lună.
Actual președinte FIGC din Nuoro, Gianni Cadoni, vrea să-l implice în chestiune și pe Procurorul Federal. Dar mai întâi, va dori să stea de vorbă cu cei implicați, în special președinții/patronii și antrenorii.
”Vor trebui să dea explicații convingătoare pentru a evita măsuri grele. Ceea ce s-a întâmplat este foarte grav. Este împotriva normalității fotbalului. Sportul la acest nivle trebuie să fie mai presus de rezultat. Respectul, distracția și cultura trebuie să fie pe primul loc. Trebuie să lămurim această poveste”, a explicat Cadoni, conform Gazzetta Dello Sport.
Etichete: federatia italiana de fotbal , fanul orosei , la caletta , meci suspect blat
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Românii sunt chemați la urne, duminică, 24 noiembrie, pentru a vota în primul tur al alegerilor...