VIDEO Andrea Masiello a scăpat de închisoare după ce a recunoscut că a marcat intenționat un autogol
03.10.2012, 20:13Fundașul italian Andrea Masiello a primit o pedeapsă de închisoare cu suspendare, după ce a recunoscut că a marcat intenționat un autogol, la un meci din Serie A disputat în mai 2011.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Masiello (26 de ani), care evolua la acea vreme pentru Bari, a mărturisit ca a introdus mingea în proprie poartă pentru a servi interesele obscure ale șefilor care au stabilit că Lecce trebuie să câștige acel meci. Partida s-a terminat cu 2-0, în condițiile în care Bari era deja retrogradată. Ca urmare a acelei victorii, Lecce s-a salvat in-extremis de la retrogradare!
Scandalul meciurilor trucate din Italia ia amploare de la lună la lună. Acum, fotbaliștii au început să-și recunoască vina în fața autorităților, pentru a scăpa de condamnările cu executare. Masiello a primit 22 de luni de închisoare, dar a scăpat de executarea pedepsei.
19.000 de oameni au fost martori la meciul trucat dintre Bari și Lece, disputat pe "San Nicola", în finalul sezonului 2010/2011. Atunci, Lecce a preluat conducerea și a stabilit scorul final prin autogolul lui Masiello, care a deviat în proprie poartă centrarea lui Jeda, în minutul 80.
Lecce a fost retrogradată recent în ligile inferioare pentru trucare de meciuri, în vreme ce Bari a început sezonul din Serie B cu șapte puncte de penalizare.
VIDEO: Golul marcat în proprie poartă de Masiello, care în cariera sa a mai jucat la Juventus, Siena, Genoa și Atalanta.
16
selecții la naționala U19 a Italiei are Masiello
Etichete: masiello , masiello inchisoare , masiello bari lecce , bari lecce 0-2
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...