Video Adrian Mutu le-a arătat jucătorilor de la Neftchi cum se execută loviturile libere
articol scris de Digi Sport18.07.2023, 10:48
Adrian Mutu (44 de ani) a început un nou capitol al carierei sale de antrenor și a preluat-o pe Neftchi Baku, ocupanta locului 3 în ultimul sezon din Azerbaijan.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Adrian Mutu le-a arătat jucătorilor de la Neftchi cum se execută loviturile libere
Mutu a plecat de la Rapid chiar înaintea noului sezon și a devenit antrenorul celor de la Neftchi, formație pe care vrea să o readucă în prim-planul fotbalului european. Până atunci, "Briliantul" va trebui să își cunoască jucătorii și să își definitiveze lotul alături de care va ataca noua stagiune.
În cantonamentul din Rusia, Mutu a ținut să le arate noilor săi elevi cum se execută loviturile libere. Fostul internațional român a fost recunoscut pentru abilitățile sale de a șuta din afara careului și a demonstrat că încă se pricepe să trimită mingea în plasă de la distanță.
"Antrenorul român nu face pregătirea tactică și tehnică a elevilor săi dând doar instrucțiuni la antrenament. Tehnicianul, care este unul dintre jucătorii importanți ai timpului său, îi învață și vizual secretele fotbalului.
Astfel, Adrian Mutu l-a testat într-unul dintre antrenamente pe portarul Rza Jafarov. Cu toate acestea, tânărul de 19 ani a fost neputincios în fața loviturii magistrale din partea antrenorului de 44 de ani. Adrian Mutu a arătat că nu îmbătrânește și a oferit un tutorial elevilor săi", au notat azerii.
Cum au reacționat fanii lui Neftchi Baku, după primul meci cu Adrian Mutu pe bancă
Neftchi Baku a pierdut și partida cu Fenerbahce și a ajuns la trei eșecuri din tot atâtea meciuri amicale disputate în această vară. La finalul jocului, fanii formației din Azerbaijan și-au exprimat părerea despre jocul favoriților cu Adrian Mutu pe bancă și au avut doar cuvinte de laudă la adresa fostului antrenor de la Rapid.
- "Au jucat bine. Organizarea și viteza atacurilor au fost bune. Sper ca noul antrenor principal va aduce beneficii echipei”
- "Mutu a reușit să facă ceva în două zile. De data aceasta, jocul s-a simțit”
- "A venit Mutu, parcă le-au dat un impuls jucătorilor. Perseverența și combativitatea au crescut în echipă”
- "Indiferent de rezultat, s-a văzut puțină muncă a antrenorului. Este adevărat, este greu să spui ceva acum, dar a fost o luptă pe teren”
- "Am înțeles, antrenorul principal este nou. Dar faptul că echipa a fost luptătoare a fost rezultatul muncii lui. Le-a spus jucătorilor cuvintele necesare. Cel care nu aleargă, nu va mai avea ocazia să joace. Așa ar trebui să fie un antrenor”
- "Comparativ cu precedentele două jocuri, de data aceasta a existat o diferență semnificativă. Chiar dacă pierzi, trebuie să poți lupta”
- "Este grozav. Dacă vor fi 5-6 transferuri normale, vom vedea adevăratul 'Neftchi'”, au fost câteva dintre comentariile fanilor lui Neftchi Baku, potrivit Sportinfoaz.
Etichete: adrian mutu , neftchi baku , azerbaijan
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...