Spania, aproape de a deveni prima țară din istorie cu 5 echipe în grupele UEFA Champions League
15.05.2015, 04:15Eterna dezbatere dintre La Liga, Premier League, Serie A și Bundesliga poate primi un puternic argument în favoarea campionatului spaniol, în urma calificării Sevillei în a patra finală UEFA Europa League din istoria clubului. Primera Division este la un pas de a deveni prima țară cu cinci reprezentante în UEFA Champions League în toată istoria competiției, ceea ce înseamnă mai multe șanse de a acumula puncte pentru coeficientul de țară, deci șanse ridicate de a rămâne în continuare campionatul cu cel mai ridicat coeficient.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Cum este posibil? Începând din acest sezon, pentru a impulsiona echipele care participă în UEFA Europa League de a acorda mai multă importanță competiției, forul european a introdus un premiu bonus pentru câștigătoarea UEL: obținerea unui loc automat în grupele ediției imediat următoare a UEFA Champions League.
Sevilla va juca finala UEL la Varșovia, pe 27 mai, cu revelația acestei ediții a Europa League, echipa ucraineană Dnipro Dnipropetrovsk, calificată în premieră într-o finală europeană și a 102-a echipă care joacă într-un ultim act al unei competiții europene. Andaluzii au mai jucat trei finale până acum în UEL, câștigându-le pe toate (2006, 2007, 2014). Dacă vor câștiga și partida contra ucrainenilor de la Dnipro, de pe 27 mai, elevii lui Unai Emery vor obține automat un loc în grupele UEFA Champions League din sezonul viitor.
Spania are patru locuri în UCL, conform algoritmului UEFA, bazat pe coeficientul de țară al fiecărui campionat. Trei dintre aceste echipe - locurile 1, 2 și 3 din La Liga - merg direct în grupele competiției, în timp ce a patra echipă trebuie să joace un tur preliminar - în play-off. Conform configurației actuale a clasamentului Primerei Division, cu două etape înaintea finalului de sezon, cele trei echipe calificate direct în grupe ar fi Barcelona (locul 1), Real Madrid (2) și Atletico Madrid. Locul 4, care duce în play-off-ul competiției, este ocupat de Valencia, care are un avans de trei puncte în fața Sevillei. Așadar, ”liliecii” ar trebui să câștige ”dubla” din play-off-ul UCL, pentru a accede în grupele ediției viitoare a competiției. În acest caz, Spania ar avea alte patru echipe în grupele Champions League, iar cu Sevilla - ipotetica învingătoare în finala UEL -, cinci.
Echipele spaniole în grupele UCL 2015/2016:
1. FC Barcelona
2. Real Madrid
3. Atletico Madrid
4. Valencia*
5. Sevilla**
* - trebuie să treacă de play-off
** - trebuie să câștige finala Europa League
În sezonul 2005/2006, Anglia a avut 5 reprezentante în UEFA Champions League. Arsenal, Chelsea şi Manchester United au fost calificate direct în grupe, în timp ce Liverpool şi Everton au disputat ultimul tur preliminar. Everton a fost eliminată de Villarreal, astfel că Anglia a ajuns doar cu 4 echipe în grupe.
Sevilla mai are un motiv întemeiat pentru a da totul pentru câștigarea finalei de la Varșovia. Echipa andaluză poate deveni prima din istoria Cupei UEFA/Europa League care câștigă patru trofee. Momentan, e la egalitate, cu trei, cu Liverpool, Inter și Juventus. În plus, ca reprezentantă a Spaniei, poate egala recordul de competiții câștigate de echipele italiene, 9. Momentan, Spania are 8 trofee cucerite în UEL.
Cu Barcelona și Sevilla deja calificate în finalele competițiilor europene, Spania își consolidează poziția de ”regină” a Europei din ultimii ani. Din 2000 încoace, Primera Division a avut 20 de finaliste în cupele europene, mult peste urmăritoare: Anglia - 13, Germania - 8, Portugalia - 7, Italia - 6.
De altfel, Sevilla, Barcelona și Bayern Munchen sunt singurele echipe cu patru finale europene jucate în această perioadă. Real Madrid, Atletico, Valencia, Manchester United, Chelsea, Liverpool, AC Milan și FC Porto au câte trei finale jucate din 2000 până în 2015.
Etichete: real madrid , atletico madrid , barcelona , valencia , sevilla , varsovia , coeficient , finala uel , cinci echipe in ucl
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...