Nemulțumire la Sevilla, după finala Europa League. “Am jucat pe un stadion de Mickey Mouse”
articol scris de Digi Sport19.05.2022, 09:06
Aproximativ 38.000 de spectatori au putut asista miercuri la finala Europa League, de pe arena "Ramos Sanchez Pizjuan" din Sevilla.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Fanii germani și cei scoțieni au luat cu asalt Sevilla, pentru finala Europa League
Eintracht Frankfurt a câştigat trofeul, după ce a învins formaţia scoţiană Rangers FC cu scorul de 5-4, la loviturile de departajare.
UEFA a acordat câte 10.000 de bilete pentru fanii fiecărei echipe. Totuși, aproximativ 200.000 de suporteri ai echipelor din Frankfurt și Glasgow au venit la Sevilla.
Organizatorii au anunțat că 38.842 de persoane au asistat la meci. Ambele cluburi au fost nemulțumite de numărul mic de bilete puse la dispoziție.
Galerie Foto
Președintele de la Eintracht Frankfurt a fost cel mai vehement. Peter Fischer a stârnit reacții de furie în Spania, după o declarație controversată despre arena “Ramon Sanchez Pizjuan”.
“200.000 de fani au vrut să fie astăzi la Sevilla. Dar 190.000 dintre ei au fost triști, pentru că am jucat pe acest stadion de Mickey Mouse”, a spus Fischer, citat de Marca.
Cu o capacitate maximă de 42.714 locuri, “Ramon Sanchez Pizjuan” este a noua cea mai mare arenă din Spania.
Stadionul din Sevilla a fost inaugurat în 1958, fiind ultima dată renovat în 2017.
Arena “Ramon Sanchez Pizjuan” a găzduit finala Cupei Campionilor Europeni din 1986, câștigată de Steaua în fața Barcelonei, la loviturile de departajare. Totuși, la acea partidă au asistat 70.000 de spectatori.
Cel mai mare stadion din Sevilla este “La Cartuja”, care are o capacitate de 57.619 locuri.
Etichete: europa league , finala europa league , rangers , sevilla , eintracht frankfurt , peter fischer
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...