Jucătorii lui Lopetegui ies la atac după remiza cu CFR: "Mulți spun că suntem morți"
21.02.2020, 09:48CFR Cluj - Sevilla 1-1 | Andaluzii au evitat pe final înfrângerea în Gruia, dar presa din Spania i-a pus la zid pe băieții lui Julen Lopetegui. Mijlocașul Joan Jordan a pus piciorul în prag și a declarat că Sevilla se află într-un moment bun, în ciuda rezultatelor modeste.
Premier League: Nottingham - Tottenham, joi, 17:00, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
Sevilla a avut o nouă prestație modestă, în nota începutului de an, însă Joan Jordan a ieșit la atac: "În prima repriză ne-a lipsit agresivitatea. După pauză am comis o eroare pe care nu ar fi trebuit să o comitem, însă trebuie să scoatem în evidență faptul că am avut reacție. Acest lucru e de lăudat. Echipa este foarte puternică, vrem să obținem rezultate cât mai bune în acest sezon.
Urmează meciul cu Getafe, vom juca pe viață și pe moare cu ei. Mulți spun despre noi că suntem morți, dar să știți că această echipă este mai vie ca niciodată", a spus Joan Jordan, după remiza din Gruia.
Deac a marcat în minutul 59 pentru CFR, dar El Nesyri a egalat în minutul 82. Andaluzii vor porni cu prima șansă în retur, având avantajul golului marcat în deplasare.
Returul dintre CFR Cluj și Sevilla va avea loc pe 27 februarie, pe Ramon Sanchez-Pizjuan, de la ora 22:00. Meciul va fi transmis în direct pe Digi Sport 1 și pe digisport.ro, pentru abonații RCS-RDS.
Moment istoric în România. CFR Cluj a marcat cu Sevilla după un penalty acordat de VAR
După o primă repriză echilibrată, CFR Cluj s-a desprins în urma unui penalty acordat de VAR. Manea a centrat, Kounde a încercat să sară la cap cu Lacina Traore, dar s-a dezechilibrat în aer și a lovit mingea cu pumnul Centralul Deniz Aytekin a lăsat jocul să meargă, dar după câteva secunde a mers la marginea terenului pentru a urmări reluarea fazei.
După ce a urmărit trei reluări, Deniz Aytekin s-a întors și a acordat lovitură de la 11 metri pentru CFR Cluj. Ciprian Deac "a arestat" balonul și a transformat cu sânge rece.
A fost primul penalty acordat cu ajutorul VAR pe teritoriul României. Arbitrajul video a mai fost folosit în țara noastră în preliminariile Champions League, când CFR Cluj s-a duelat cu Slavia Praga în play-off. Atunci a fost acordat un penalty după confirmarea VAR, nu după intervenția sistemului.
VIDEO Rezumatul partidei CFR Cluj - Sevilla 1-1
Etichete: cfr cluj , europa league , sevilla , cfr cluj-sevilla
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Facturile prezentate în spaţiul public de premierul Marcel Ciolacu în seara de Crăciun prin care a...