Gata! S-au stabilit toți cei 5 posibili adversari ai României în optimile EURO 2024
articol scris de Digi Sport25.06.2024, 23:53
Au mai rămas mai puțin de 24 de ore până când România va juca împotriva Slovaciei, în ultima etapă a grupei E de la EURO 2024.
Premier League: Arsenal - Ipswich, vineri, 22:15, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
- Meciul Slovacia - România se joacă miercuri, de la 19:00, și poate fi urmărit în format LIVE TEXT pe digisport.ro, dar și în aplicația Digi Sport (disponibilă pe Google Play și App Store).
Slovenia, Olanda, Franța, Spania și Anglia, posibilii adversari ai României în optimile EURO 2024
La finalul zilei de marți, primele patru grupe sunt încheiate, astfel că România își știe acum adversarii pe care îi poate avea, în funcție de locul ocupat la finalul grupei E.
Cei cinci posibili adversari ai României sunt Slovenia, Olanda, Franța, Spania și Anglia, după cum urmează:
- Locul 1: a treia clasată din grupa C (Slovenia) sau D (Olanda)
- Locul 2: a doua clasată din grupa D (Franța)
- Locul 3: prima clasată din grupa B (Spania) sau C (Anglia)
Cum Croația, care ar fi fost cel mai bun loc trei din grupa B, nu s-a calificat, România nu mai poate da peste Ungaria (cel mai bun loc trei din grupa A), întrucât, conform împerecherilor realizate conform site-ului UEFA, România, dacă ar câștiga grupa, ar putea juca doar cu cel mai bun loc trei din grupa C (Slovenia) și cel mai bun loc trei din grupa D (Olanda).
Astfel, dacă va reuși să câștige grupa E, România va juca cu Slovenia, în cele trei scenarii în care cele mai bune locuri 3 vor fi ocupate de cele din grupele:
- 1. A, C, D, E
- 2. A, C, D, F
- 3. A, C, E, F
România poate întâlni Olanda numai în situația în care, la finalul grupelor, cele mai bune locuri 3 vor fi ocupate de naționalele din grupele A, D, E și F.
11/16 echipe s-au calificat până acum în optimile EURO 2024
Au mai rămas doar cinci locuri disponibile pentru prima rundă eliminatorie de la turneul final. Cele 11 naționale calificate până acum sunt: Danemarca, Slovenia, Austria, Anglia, Franța, Olanda, Spania, Germania, Portugalia, Italia și Elveția.
S-au stabilit doar două meciuri, Germania - Danemarca și Elveția - Italia.
Calculele calificării României în optimile EURO 2024
România se califică sigur în optimi dacă nu pierde cu Slovacia. În caz de remiză ar avea patru puncte, suficiente pentru a prinde măcar locul trei indiferent de ce se întâmpla la Belgia - Ucraina, pentru că are avantaj în fața Ucrainei în caz de egalitate de puncte.
Cu patru puncte și cu golaverajul pozitiv pe care îl are, +1, este imposibil ca România să nu fie una dintre cele patru ocupante de loc trei care se califică în optimi.
În cazul unui eșec cu Slovacia, România mai poate prinde optimile doar dacă Belgia o bate pe Ucraina și în celelalte grupe sunt cel puțin două formații clasate pe locurile trei care să aibă fie mai puțin de trei puncte, fie tot trei puncte, dar golaveraj mai slab decât al României. Sigur, contează în acest scenariu și la ce diferență ar fi eșecul contra Slovaciei.
Programul din grupa României la EURO 2024
- 17 iunie, ora 16:00 ROMÂNIA - Ucraina 3-0
- 17 iunie, ora 19:00 Belgia - Slovacia 0-1
- 21 iunie, ora 16:00 Slovacia - Ucraina 1-2
- 22 iunie, ora 22:00 Belgia - ROMÂNIA 2-0
- 26 iunie, ora 19:00 Slovacia - ROMÂNIA, Frankfurt
- 26 iunie, ora 19:00 Belgia - Ucraina, Stuttgart
Etichete: romania , adversar romania , optimi euro 2024
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Apar noi date în cazul polițiștilor răniți grav în urma unui accident provocat de un tânăr în...