Ianis Hagi, urmărit din tribune de tatăl său! Nota primită după 100 de minute jucate de "Boxing Day"
articol scris de Digi Sport26.12.2024, 23:51
Ianis Hagi (26 de ani) a fost titular în meciul St. Mirren - Rangers, scor 2-1, disputat în etapa cu numărul 19 în Scoția.
Premier League: Brighton - Brentford, vineri, 21:30, DGS 1
Premier League: Arsenal - Ipswich, vineri, 22:15, DGS 1
Internaționalul român a fost folosit pe o poziție inedită de Philippe Clement, care a schimbat sistemul și a trecut de la 4-2-3-1 la 4-3-3. Ianis a fost inter stânga, ceea ce înseamnă că a avut mai multe responsabilități defensive decât de obicei.
Ianis Hagi, notat cu 6,9 după St. Mirren - Rangers. Aproape să dea gol din corner
În minutul 60, Hagi a bătut cu efect, direct pe poartă, "specialitatea casei". Mingea ar fi intrat în plasă, dar portarul a respins in extremis. La capătul aceleiași faze, mingea a fost băgată în poartă de Danilo.
Pentru prestația sa, Hagi a fost notat cu 6,9 pe platforma SofaScore. Cel mai bun jucător a fost din nou căpitanul Tavernier, care a luat 7,7.
La meciul de pe The Smisa Stadium a fost și Gică Hagi, potrivit Fanatik. "Regele" se află în Scoția pentru a-și petrece Sărbătorile alături de fiul său, iar cu această ocazie l-a putut vedea și la treabă.
Citește și:
Cifrele lui Ianis Hagi:
- 100 de minute jucate
- 67 de atingeri a mingii
- 15 pierderi de balon
- 42/48 pase reușite (88%)
- 2/6 centrări reușite
- un șut pe poartă
- două șuturi în blocaj
- 2/5 dueluri câștigate la sol
- 1/1 dueluri câștigate în aer
- un fault comis și două suferite
- o degajare
Harta "termică" a lui Ianis Hagi:
VIDEO cu faza la care Ianis Hagi a fost aproape de gol:
Etichete: gica hagi , gheorghe hagi , rangers , ianis hagi , st mirren
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Actorul Hudson Meek, cunoscut mai ales din filmul „Baby Driver”, a murit după ce a căzut dintr-o...