Gazzetta dello Sport: ”Final delirant! România în paradis!” Italienii se tem de naționala lui Mirel Rădoi
22.06.2019, 09:18”Final cu delir! România, în paradis!” este titlul pe care italienii de la Gazzetta dello Sport l-au publicat după meciul nebun dintre Anglia U21 și România U21 (2-4), care a dus România la maxim de puncte după primele două meciuri de la Euro 2019. Mai mult, italienii au recunoscut supremația României și sunt conștienți de șansele aproape nule ca Italia să ajugă în semi-finale.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
”Anglia, practic eliminată! Cinci minute de nebunie extraordinară. România i-a bătut pe englezi, dar totul s-a întâmplat în ultimele 18 minute, cu România mereu în față și Anglia alergând după egalare”, au scris cei de la Gazzetta dello Sport.
”Tribunele pline de tricouri galbene, Cesena pare să fie București”
”Este un rezultat care poate pune mari probleme Italiei: îi va fi foarte greu să se califice. Dacă Franța va bate pe Croația, cocoșii galici și românii vor porni în ultimul meci la egalitate de puncte și se pot califica împreună, fără a da șansa Italiei să continue în această competiție”.
”Tribunele sunt pline de tricouri galbene, iar Cesena pare să fie București! Românii au făcut o atmosferă incredibilă și au susținut echipa, caree a avut trei mari șanse de gol încă din debutul meciului. După excelentul rezultat din meciul cu anglia, România vede semi-finalele competiției și Jocurile Olimpice”, au mai scris italienii.
Presa din Anglia, neiertătoare cu echipa națională
Presa din Anglia nu a avut milă de echipa națională, după dezamăgirea suferită de britanici și a criticat aspru evoluția echipei.
Englezii sperau ca înfrângerea cu Franţa să fi fost doar o întâmplare, mai ales că a venit într-un context special: "leii tineri" jucau în 10 şi au primit golurile în minutele 89 şi 90+5. Confruntarea contra tricolorilor nu a produs nici pe departe revirimentul neaşteptat, iar ziariştii au fost nemiloşi.
”A fost catalogată drept cea mai bună, talentată și tehnică echipă U21 pe care Anglia a produs-o vreodată. Dar s-a destrămat totul la Euro, după un haos total. Copiii lui Boothroyd au fost distruși de România, după ce au încasat patru goluri în mai puțin de 17 minute. Au pierdut două meciuri din două la un campionat pe care naționala spera să îl câștige”, au scris englezii de la Mirror.
Etichete: romania u21 , anglia u21 , gazzetta dello sport , anglia u21 - romania u21
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat luni că Moscova „nu este...