Video ”Unde te vezi la 40 de ani? Primar în comuna natală sau manager la FCSB?”. Un altfel de interviu cu Olimpiu Moruțan
articol scris de Digi Sport30.05.2021, 16:40
Olimpiu Moruțan (22 de ani), convocat la națională pentru cele două amicale, cu Georgia și cu Anglia, a fost de acord să răspundă unor întrebări inedite care i-au fost adresate de către ofițerul de presă al FRF.
Premier League: Arsenal - Ipswich, vineri, 22:15, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
Mijlocașul celor de la FCSB s-a distrat copios când a auzit întrebările, momentul culminant fiind atins atunci a fost întrebat dacă, la 40 de ani se vede primar în comuna natală sau manager la FCSB.
Prima reprezentativă a României are programate două partide de verificare, cu Georgia, pe arena ”Ilie Oană” din Ploiești, miercuri, 2 iulie, și împotriva Angliei, patru zile mai târziu, la Middlesbrough.
Moruțan a spus, printre altele, că cel mai bun prieten al său pe care i l-a oferit fotbalul este Dennis Man, acum la Parma, dar și că Mihai Bordeanu, de la CFR Cluj, i-a pus cele mai multe probleme în sezonul trecut.
Un altfel de interviu cu Olimpiu Moruțan. ”Șutezi mai bine ca Olaru sau driblezi mai bine ca Tănase!”
Fotbalistul roș-albaștrilor a dezvăluit că filmul ”Pistruiatul” îi place atât de mult încât l-ar putea revedea în fiecare lună, dar și că principala calitate a lui Valeriu Iftime, patronul celor de la FC Botoșani, este bunătatea.
Moruțan a fost sincer și când a vorbit despre el. ”Șutul meu cu piciorul drept este ca o pasă la portar”, a spus Moruțan.
Întrebat dacă trage mai bine ca Olaru sau driblează mai bine decât Tănase, Moruțan, fâstâcit, a replicat: ”Nu vreau să supăr pe nimeni, dar cred că driblez mai bine ca Tănase.”
Barcelona este cel mai frumos loc pe care l-a văzut cu ochii lui, până în prezent, dar și-ar dori un transfer la Galatasaray, pe un salariu mai bun decât are acum, decât unul în China, de 10 ori mai bine remunerat.
Într-un final, Moruțan a fost întrebat unde s-ar vedea la 40 de ani, dacă ar avea de ales între a fi primar în comuna natală Cătina, din județul Cluj, sau manager sportiv la FCSB.
”Primar în comuna Cătina!”, a replicat Moruțan, pentru FRFTV, în timp ce râdea cu poftă.
VIDEO cu interviul inedit acordat de Olimpiu Moruțan pentru FRF TV
La meciul cu Georgia, selecționata României va beneficia și de aportul suporterilor, pentru prima dată după mai bine de un an și jumătate. Ultimul joc al naționalei disputat cu spectatori în tribune a fost cu Suedia, înfrângerea cu 0-2 din 15 noiembrie 2019, din cadrul preliminariilor Euro 2020.
La partida cu Georgia vor putea asista persoanele vaccinate, în cazul cărora au trecut cel puțin 10 zile de la finalizarea schemei de vaccinare, cele care prezintă rezultatul negativ unui test RT-PCR efectuat cu maximum 72 de ore în urmă sau al unui test antigen rapid nu mai vechi de 24 de ore.
Lotul României pentru acțiunea din iunie
- Portari: Florin Niţă (Sparta Praga/Cehia, 5/0), Florin Iacob (UTA Arad, 0/0), Andrei Vlad (FCSB 0/0);
- Fundaşi: Ionuţ Nedelcearu (AEK Atena/Grecia, 13/2), Vlad Chiricheş (Sassuolo/Italia, 62/0), Cristi Ganea (Aris Salonic/Grecia, 7/0), Adrian Rus (Fehervar/Ungaria, 5/0), Deian Sorescu (Dinamo Bucureşti, 0/0), Tiberiu Căpuşă (Chindia Târgovişte 0/0), Mario Camora (CFR Cluj, 3/0), Iulian Cristea (FCSB, 3/0);
- Mijlocaşi: Răzvan Marin (Cagliari/Italia, 28/2), Nicolae Stanciu (Slavia Praga/Cehia, 45/10), Ianis Hagi (Glasgow Rangers/Scoţia, 16/1), Alexandru Maxim (Gaziantep F.K./Turcia, 47/6), Alexandru Băluţă (Akademia Puskas/Ungaria, 7/1), Constantin Budescu (Damac/Arabia Saudită, 12/5), Adrian Păun (CFR Cluj, 0/0), Darius Olaru (FCSB, 0/0), Olimpiu Moruţan (FCSB, 0/0), Florin Tănase (FCSB, 8/1), Alexandru Cicâldău (Universitatea Craiova, 12/2);
- Atacanţi: Claudiu Keşeru (Ludogoreţ/Bulgaria, 43/13), Denis Alibec (Kayserispor/Turcia, 17/2), Andrei Ivan (Universitatea Craiova, 7/0).
Etichete: olimpiu morutan , moruțan echipa națională , morutan interviu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Un accident extrem de grav a avut loc, joi, pe șoșeaua cunoscută drept „Drumul morții”, pe DN2, la...