Exclusiv Sugestie pentru Edi Iordănescu, după transferul lui Radu Drăgușin la Tottenham: ”Nu trebuie să mai fie vreun dubiu!”
articol scris de Digi Sport10.01.2024, 16:23
Radu Drăgușin (21 de ani) va semna cu Tottenham în această iarnă și va deveni cel mai scump fotbalist român vândut vreodată.
Premier League: Nottingham - Tottenham, joi, 17:00, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
Genoa ajunsese la un acord atât cu Spurs, cât și cu Bayern Munchen, însă Radu Drăgușin a decis să semneze cu gruparea din Premier League, care va plăti suma de 25 de milioane de euro pentru fundașul echipei naționale a României. În înţelegere este inclus şi împrumutul fundaşului Djed Spence în Serie A, pentru care Tottenham va suporta salariul.
Decebal Rădulescu: ”Nu trebuie să mai existe vreun dubiu, Drăgușin trebuie să fie căpitanul naționalei!”
Jurnalistul Decebal Rădulescu a fost invitat la emisiunea Liga Digisport și a vorbit despre transferul lui Radu Drăgușin la Tottenham. Inevitabil, jurnalistul a făcut legătura și cu echipa națională a României, care se pregătește pentru participarea la EURO 2024.
Așadar, Decebal Rădulescu a venit cu o propunere pentru Edi Iordănescu, selecționerul naționale. Acesta consideră că nu trebuie să mai existe niciun dubiu și că Radu Drăgușin trebuie să preia banderola de căpitan al echipei naționale a României de la Nicușor Stanciu.
”Din momentul ăsta, avem căpitanul echipei naționale, nu cred că trebuie să mai existe vreun dubiu. Lansez discuția asta, eu cred că Drăgușin trebuie să fie căpitanul echipei naționale a României”, a declarat Decebal Rădulescu, la emisiunea Liga Digisport.
Radu Drăgușin tocmai a devenit cel mai scump fotbalist român din istorie! Așa arată acum TOP 20
Galerie Foto
Jurnalistul Fabrizio Romano a scris deja celebrul ”here we go” în cazul mutării românului la clubul londonez, care se face pentru 30 de milioane de euro!
Radu Drăgușin devine, astfel, cel mai scump fotbalist român din întreaga istorie! Top 20 al fotbaliștilor români pe care s-au plătit cele mai mari sume de transfer, în galeria foto de mai sus.
Etichete: transfer , romania , tottenham , echipa nationala , edi iordanescu , radu dragusin
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
România va închide peste 30 de puncte de frontieră terestre începând cu 1 ianuarie 2025, odată cu...