News Alert ”Here we go”. Radu Drăgușin a ales, după ce Genoa a primit o ofertă îmbunătățită
articol scris de Digi Sport10.01.2024, 10:11
Radu Drăgușin (21 de ani) a ales între Tottenham și Bayern Munchen.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Radu Drăgușin merge la Tottenham
Jurnalistul Fabrizio Romano a folosit celebrul ”Here we go” și a anunțat că Drăgușin va merge la Tottenham, după ce gruparea din Premier League a făcut o ofertă îmbunătățită în miez de noapte.
Suma transferului se ridică la peste 30 de milioane de euro, iar Djed Spence va fi împrumutat la Genoa până la finalul sezonului. Drăgușin și-a dorit să semeneze cu Tottenham, în detrimentul lui Bayern Munchen, și a bătut palma cu englezii asupra detaliilor contractuale.
Radu Drăgușin va deveni astfel cel mai scump fotbalist român din istorie. Supremația era deținută de Adrian Mutu, cumpărat în 2003 de Chelsea de la Parma pentru 19 milioane de euro.
Inițial, Tottenham a oferit 25 de milioane de euro, bonusuri de cinci milioane de euro și împrumutul pe jumătate de an al lui Djed Spence, în timp ce Bayern a propus aproximativ 30 de milioane de euro sumă fixă de transfer. Genoa a zis ”Da” în ambele cazuri, iar Radu Drăgușin a fost cel care a luat decizia finală.
- 20 de milioane de euro este cota de piață a lui Drăgușin, conform Transfermarkt.
- 22 de meciuri, două goluri și un assist sunt cifrele lui Radu Drăgușin în acest sezon la Genoa.
The Sun l-a caracterizat pe Radu Drăgușin: ”Van Dijk din România”
Englezii de la The Sun l-au numit pe român ”noul jucător de la Spurs” cu o zi înaintea anunțului lui Fabrizio Romano și l-au caracterizat pe acesta. Pe Ioana Stan, partenera fundașului, au descris-o drept ”arhitect în devenire”.
”Van Dijk din România a refuzat-o pe Chelsea pe vremea în care era adolescent și a ales-o pe Juventus. Ambii săi părinți au fost sportivi de top, iar Ioana Stan, prietena sa care vrea să devină un prestigios arhitect, trăiește visul de a fi iubita unui fotbalist.
E în sângele lui să fie un atlet complet. Tatăl lui, Dan, a jucat volei pentru România, în timp ce mama Svetlana și-a reprezentat țara la baschet. (...) Bruneta (n.r.- Ioana Stan) poartă haine de la branduri cunoscute și merge în vacanțe de lux.
La Londra va putea să-și ducă pasiunea pentru shopping și arhitectură la alt nivel, iar Drăgușin, sub comanda lui Postecoglou va continua să crească, fără dubii”, au scris jurnaliștii britanici.
Galerie Foto
Etichete: radu dragusin , transfer radu dragusin , dragusin tottenham
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...