Galerie Foto Suedia - România | Ce-au exersat tricolorii la ultimul antrenament, înaintea plecării spre Stockholm
21.03.2019, 13:43Fotbaliștii naționalei României au efectuat joi dimineață ultimul antrenament înaintea plecării spre Stockholm, acolo unde sâmbătă este programat duelul cu Suedia, primul al nostru din preliminariile pentru Euro 2020.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Meciul Suedia - România, primul din preliminariile pentru Euro 2020, se va disputa la Stockholm, sâmbătă, 23 martie, de la ora 19:00 și va putea fi urmărit în format LIVE TEXT pe digisport.ro și m.digisport.ro.
La ședința de pregătire de la Mogoșoaia, selecționerul Cosmin Contra n-a mai avut parte de surprize neplăcute, legate de accidentări, astfel că toți cei 24 de jucători au răspuns prompt comenzilor staff-ului tehnic. ”Guriță” a pus accentul mai mult pe partea tactică, jucătorii săi exersând ultimele scheme pentru partida de sîmbătă seară, potrivit frf.ro.
Galerie Foto
Foto: frf.ro
După partida cu Suedia, tricolorii vor reveni în țară, dar vor rămâne în cantonament, deoarece marți, 26 martie 2019, este programat al doilea duel al lor din preliminariile Euro 2020, cu Feroe, la Cluj.
Suedia - România | Echipa probabil a tricolorilor. "La ce nivel se antrenează băiatul ăsta..."
Colegii de la Fotbal Club au făcut un "11" al jucătorilor care ratează naționala, iar Ilie Dumitrescu a comentat selecția făcută de Contra.
"Eu zic că aici stăm bine. Oricare dintre ei, și Radu, și Pantilimon, și Tătărușanu, și Niță pot fi titular, fără probleme. Nu e problemă. Toșca ar fi fost extrem de util, în banda stângă, fundaș, polivalent. Pintilii, depinde și de nivelul fizic. El a forțat să intre, asta e problema. Dacă era 100% din punct de vedere fizic, era titular. Lipsesc 4 jucători extrem de importanți: Chiricheș, Pintilii, l-aș include și pe Budescu. Eu spun că Contra e acoperit în zona asta.
Dar vorbim de absențe, sunt jucători cu foarte mare personalitate, care aduc un mare plus în joc și Chiricheș, Pintilii, Țucudean. Budescu a fost accidentat, aici e problema. Dar în momentul de față ai jucători acolo, ești acoperit. Haideți să-l înțelegem și pe Contra Nu poți să faci experimente și să aduci anumiți jucători. El a creat, în perioada asta, un nucleu important, să aibă o idee de joc. Dar campania asta a fost sacrificată, echipa a ajuns la maturitate. Eu vreau să văd un nivel foarte bun.
Din punctul meu de vedere, sunt 3 jucători esențiali: Țucudean, Pintilii, Chiricheș. Axul central, la un meci ca ăsta... Vorbim de Chiricheș, care e un lider în vestiar și în teren. La fel Pintilii, care acoperă foarte bine zonele. Bineînțeles, Țucudean, care era într-o formă foarte bună. Dacă faci o comparație cu Grigore, care are 4 jocuri și la ce nivel se antrenează băiatul ăsta, Chiricheș, cred că mergeam cu Chiricheș", a spus Ili Dumitrescu la Digi Sport, în cadrul emisiunii ”Fotbal Club”.
Lotul final pentru partidele cu Suedia și Feroe:
Portari: Ciprian Tătărușanu (FC Nantes, 57/0), Costel Pantilimon (Nottingham Forest, 27/0), Florin Niță (Sparta Praga, 2/0)
Fundași: Cristian Manea (CFR Cluj, 7/1), Romario Benzar (FCSB, 14/0), Cristian Săpunaru (Kayserispor, 33/0), Ionuț Nedelcearu (FC Ufa, 3/0), Dragoș Grigore (Ludogoreț, 33/0), Cosmin Moți (Ludogoreț, 14/0), Cristian Ganea (Numancia, 5/0), Nicușor Bancu (U Craiova 1948 CS, 7/0)
Mijlocași: Tudor Băluță (FC Viitorul, 3/0), Răzvan Marin (Standard Liege, 14/1), Paul Anton (Krylia Sovetov, 8/0), Alexandru Cicâldău (U Craiova 1948 CS, 3/0), Alexandru Chipciu (Sparta Praga, 40/5), Nicolae Stanciu (Al-Ahli, 28/10), Ianis Hagi (FC Viitorul, 1/0), Alexandru Mitriță (New York City FC, 6/0), Dennis Man (FCSB, 2/0), Ciprian Deac (CFR Cluj, 18/3), Dan Nistor (Dinamo, 1/0)
Atacanți: George Pușcaș (Palermo, 4/1), Claudiu Keșeru (Ludogoreț, 29/7), Andrei Ivan (Rapid Viena, 6/0).
Programul Grupei F din preliminariile Euro 2020:
23 martie 2019: Malta – Feroe, Suedia – România (ora 19:00), Spania – Norvegia (ora 21:45)
26 martie 2019: Malta – Spania, Norvegia – Suedia, România – Feroe (ora 21:45)
7 iunie 2019: Feroe – Spania, Norvegia – România, Suedia – Malta (ora 21:45)
10 iunie 2019: Feroe – Norvegia, Malta – România, Spania – Suedia (ora 21:45)
5 septembrie 2019: Feroe – Suedia, Norvegia – Malta, România – Spania (ora 21:45)
8 septembrie 2019: Spania – Feroe (ora 16:00), România – Malta (ora 19:00), Suedia – Norvegia (ora 21:45)
12 octombrie 2019: Feroe – România (ora 19:00), Malta – Suedia, Norvegia – Spania (ora 21:45)
15 octombrie 2019: Feroe – Malta, România – Norvegia, Suedia – Spania (ora 21:45)
15 noiembrie 2019: Norvegia – Feroe, România – Suedia, Spania – Malta (ora 21:45)
18 noiembrie 2019: Malta – Norvegia, Spania – România, Suedia – Feroe (ora 21:45)
La EURO 2020 se califică direct primele două clasate în fiecare grupă preliminară.
Etichete: antrenament romania , cosmin contra romania , suedia romania , preliminarii euro 2020 , lot romania suedia
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...