Cum putea arăta România la meciul cu Suedia. Echipa neconvocaților: "La ce nivel se antrenează băiatul ăsta..."
20.03.2019, 21:06Suedia - România, preliminarii Euro 2020 | Cristi Ganea este ultimul jucător indisponibil din lotul convocat de Cosmin Contra la lotul României pentru "dubla" cu Suedia și Feroe. Pe lângă Ganea, selecționerul nu se va putea baza, la primele meciuri din preliminariile Euro 2020, pe Vlad Chiricheş, Mihai Pintilii, George Ţucudean, Florin Andone și Gicu Grozav, toţi accidentaţi. Pe listă au apărut, în schimb, Dennis Man și Dan Nistor.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Colegii de la Fotbal Club au făcut un "11" al jucătorilor care ratează naționala, iar Ilie Dumitrescu a comentat selecția făcută de Contra.
"Eu zic că aici stăm bine. Oricare dintre ei, și Radu, și Pantilimon, și Tătărușanu, și Niță pot fi titular, fără probleme. Nu e problemă. Toșca ar fi fost extrem de util, în banda stângă, fundaș, polivalent. Pintilii, depinde și de nivelul fizic. El a forțat să intre, asta e problema. Dacă era 100% din punct de vedere fizic, era titular. Lipsesc 4 jucători extrem de importanți: Chiricheș, Pintilii, l-aș include și pe Budescu. Eu spun că Contra e acoperit în zona asta.
Dar vorbim de absențe, sunt jucători cu foarte mare personalitate, care aduc un mare plus în joc și Chiricheș, Pintilii, Țucudean. Budescu a fost accidentat, aici e problema. Dar în momentul de față ai jucători acolo, ești acoperit. Haideți să-l înțelegem și pe Contra Nu poți să faci experimente și să aduci anumiți jucători. El a creat, în perioada asta, un nucleu important, să aibă o idee de joc. Dar campania asta a fost sacrificată, echipa a ajuns la maturitate. Eu vreau să văd un nivel foarte bun.
Din punctul meu de vedere, sunt 3 jucători esențiali: Țucudean, Pintilii, Chiricheș. Axul central, la un meci ca ăsta... Vorbim de Chiricheș, care e un lider în vestiar și în teren. La fel Pintilii, care acoperă foarte bine zonele. Bineînțeles, Țucudean, care era într-o formă foarte bună. Dacă faci o comparație cu Grigore, care are 4 jocuri și la ce nivel se antrenează băiatul ăsta, Chiricheș, cred că mergeam cu Chiricheș", a spus Ili Dumitrescu la Digi Sport, în cadrul emisiunii Fotbal Club.
Meciul Suedia - România, primul din preliminariile pentru Euro 2020, se va disputa la Stockholm, sâmbătă, 23 martie, de la ora 19:00 și va putea fi urmărit în format LIVE TEXT pe digisport.ro și m.digisport.ro.
Lotul României pentru partidele cu Suedia și Feroe:
Portari: Ciprian Tătărușanu (FC Nantes, 57/0), Costel Pantilimon (Nottingham Forest, 27/0), Florin Niță (Sparta Praga, 2/0)
Fundași: Cristian Manea (CFR Cluj, 7/1), Romario Benzar (FCSB, 14/0), Cristian Săpunaru (Kayserispor, 33/0), Ionuț Nedelcearu (FC Ufa, 3/0), Dragoș Grigore (Ludogoreț, 33/0), Cosmin Moți (Ludogoreț, 14/0), Nicușor Bancu (U Craiova 1948 CS, 7/0)
Mijlocași: Tudor Băluță (FC Viitorul, 3/0), Răzvan Marin (Standard Liege, 14/1), Paul Anton (Krylia Sovetov, 8/0), Alexandru Cicâldău (U Craiova 1948 CS, 3/0), Alexandru Chipciu (Sparta Praga, 40/5), Nicolae Stanciu (Al-Ahli, 28/10), Ianis Hagi (FC Viitorul, 1/0), Alexandru Mitriță (New York City FC, 6/0), Dennis Man (FCSB, 2/0), Ciprian Deac (CFR Cluj, 18/3), Dan Nistor (Dinamo, 1/0)
Atacanți: George Pușcaș (Palermo, 4/1), Claudiu Keșeru (Ludogoreț, 29/7), Andrei Ivan (Rapid Viena, 6/0)
Programul Grupei F din preliminariile Euro 2020:
23 martie 2019: Malta – Feroe, Suedia – România (ora 19:00), Spania – Norvegia (ora 21:45)
26 martie 2019: Malta – Spania, Norvegia – Suedia, România – Feroe (ora 21:45)
7 iunie 2019: Feroe – Spania, Norvegia – România, Suedia – Malta (ora 21:45)
10 iunie 2019: Feroe – Norvegia, Malta – România, Spania – Suedia (ora 21:45)
5 septembrie 2019: Feroe – Suedia, Norvegia – Malta, România – Spania (ora 21:45)
8 septembrie 2019: Spania – Feroe (ora 16:00), România – Malta (ora 19:00), Suedia – Norvegia (ora 21:45)
12 octombrie 2019: Feroe – România (ora 19:00), Malta – Suedia, Norvegia – Spania (ora 21:45)
15 octombrie 2019: Feroe – Malta, România – Norvegia, Suedia – Spania (ora 21:45)
15 noiembrie 2019: Norvegia – Feroe, România – Suedia, Spania – Malta (ora 21:45)
18 noiembrie 2019: Malta – Norvegia, Spania – România, Suedia – Feroe (ora 21:45)
La EURO 2020 se califică direct primele două clasate în fiecare grupă preliminară.
Etichete: echipa nationala , cosmin contra , ilie dumitrescu , suedia romania
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...