România riscă să piardă găzduirea meciurilor de la Euro 2020 din cauza ”Arenei Naționale”!
29.02.2016, 16:25Cel mai mare stadion din România, ”Arena Națională”, este în continuare închis din cauza faptului că nu are aviz favorabil din partea ISU. Președintele Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a somat public reprezentanții Primăriei București să-și asume răspunderea privind redeschiderea arenei.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Într-o conferință de presă, găzduită de Casa Fotbalului luni, 29 februarie, Burleanu a spus și ce riscă România din cauza faptului că stadionul de cinci stele este în continuare cu obloanele trase.
”Până în vara anului 2017, adică până anul viitor, trebuie să le comunicăm celor de la UEFA dacă vom mai schimba ceva sau nu la acest stadion, în perspectiva lui Euro 2020. Dar, noi acum nu știm dacă cei de la Primărie vor să schimbe sau nu acest acoperiș, nu știm ce se va întâmpla cu stadionul, când se va redeschide.
Până anul viitor trebuie să rezolvăm această problemă, pentru că, în caz contrar, vom pierde găzduirea partidelor. Celelate stadioane, care au fost alese pentru antrenamente se află pe lista de priorități a autorităților, mai mare este problema cu Arena Națională”, a spus Burleanu.
În afara chestiunilor legate de ”Arena Națională”, România mai are probleme și din cauza faptului că lucrările întârzie să înceapă la linia de metrou care să lege aeroportul de centrul capitalei și la fel se întâmplă și cu cele de la autostrada București - Nădlac.
De asemenea, nu există noutăți nici în privința renovării celor 4 stadioane pe care ar trebui să se desfășoare antrenamentele echipelor care ar urma să joace în România: Ghencea, Giulești, Dinamo și Arcul de Triumf. În schimb, inițiativele de modernizare există acolo unde nu este neapărată nevoie de ele. Se construiește un nou stadion cu standarde ridicate la Tg. Jiu, în condițiile în care cele 5 orașe desemnate să fie fan-zone sunt Cluj, Constanța, Timișoara, Craiovași Iași.
”Este nevoie de o schimbare de abordare și la nivelul Ministerului Transporturilor”, a mai spus Răzvan Burleanu.
Pe Arena Naţională se vor disputa 4 întâlniri de la Euro 2020: una în optimile de finală şi alte 3 în grupe.
Etichete: euro 2020 , romania euro 2020 , razvan burleanu romania euro 2020 , romania probleme euro 2020
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...