România, reclamată la FIFA după meciul cu Ungaria: "Vrem măsuri ferme!"
08.09.2013, 12:19Reprezentanții maghiarilor din Covasna a sesizat FIFA privind "atitudini antimaghiare" la meciul România - Ungaria, cu referire la faptul că suporterii români au scandat "ca maghiarii să părăsească ţara", transmite corespondentul Mediafax.
Premier League: Nottingham - Tottenham, joi, 17:00, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
Serviciul de asistenţă juridică pentru minorităţi "Mikó Imre" din cadrul UDMR Covasna a trimis o scrisoare preşedinţiei FIFA în care atrage atenţia asupra unor "atitudini antimaghiare" la meciul România-Ungaria, disputat, vineri, pe Arena Naţională din Bucureşti.
Semnatarii scrisorii îşi exprimă regretul că "din nou" trebuie să apeleze la FIFA din cauza unor suporteri români care au dat dovadă de "atitudini antimaghiare".
"Din păcate nu este vorba de cazuri izolate, ci în ultima perioadă a devenit o obişnuinţă ca la meciurile de fotbal să se scandeze ca maghiarii să părăsească ţara.", se subliniază în scrisoare.
Semnatarii scrisorii solicită ca FIFA să ia "o poziţie fermă" faţă de cei care stârnesc "atmosfera antimaghiară".
"Este inacceptabil pentru noi ca în timp ce urmărim la televizor meciul, să vedem că unii vor să ne alunge din ţară. Dacă se întâmplă astfel de lucruri, de fiecare dată trebuie să avem o reacţie fermă. Nu putem tolera ca meciurile de fotbal sau oricare alt eveniment sportiv să fie spaţiul învrăjbirii, intoleranţei şi al urii.", precizează semnatarii scrisorii.
De asemenea, aceștia menţionează că, în repetate rânduri, au subliniat că prin aceste apeluri scopul lor nu este de a ţine publicul departe de evenimentele sportive, ci doar vor stadioane cu suporteri civilizaţi.
"Iar pentru aceasta este nevoie de măsuri concrete, de schimbarea mentalităţii şi al comportamentului.", se mai arată în comunicat.
În aceste condiţii se cere FIFA să semnaleze, prin luarea unor sancţiuni aspre, că sportul nu înseamnă ură, ci respect.
Reprezentativa României a învins, vineri seară, pe Arena Naţională, cu scorul de 3-0 (2-0), selecţionata Ungariei, într-un meci contând pentru grupa D de calificare la Cupa Mondială din 2014, din Brazilia.
Etichete: romania , fotbal , cm 2014 , romania ungaria 3-0 , romania ungaria , preliminarii 2014 , fotbal preliminarii , reclamatie fifa
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Facturile prezentate în spaţiul public de premierul Marcel Ciolacu în seara de Crăciun prin care a...