Reghecampf sare în apărarea lui Contra și-l face praf pe Cornel Dinu! ”Ai depășit limita bunului simț!”
17.11.2019, 12:50Cornel Dinu l-a criticat dur pe Cosmin Contra după înfrângerea cu Suedia, scor 0-2. În apărarea actualului selecționer a sărit Laurențiu Reghecampf. Fostul antrenor de la FCSB l-a făcut praf pe legenda celor de la Dinamo.
Premier League: Nottingham - Tottenham, joi, 17:00, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
”Dinu a uitat cumva episodul Kosice? El spunea că se lasă de meserie dacă era în locul lui Contra. Nea Cornele, vreau să-ți respect vârsta, dar ai aruncat cu prea mult venin! Și cred că-mi permit să-ți vorbesc ca antrenor.
Eu de vreo cinci ani am mai multe trofee câștigate ca antrenor decât ai tu în toată cariera. Cu scuzele de rigoare, dar ai depășit de mult limita bunului simț!”, a spus Reghecampf, conform Gazetei.
Cornel Dinu l-a pus la zid pe Contra
Dinu l-a atacat dur pe Contra după ce echipa națională a ratat șansa de a merge direct la EURO 2020.
”S-a dat dovadă de necunoaștere totală a capacității de joc a Suediei. Lucrurile sunt simple când joci cu o echipa care joacă 4-4-2 de 40 de ani. Felul în care a gândit selecționerul a fost total aiurea, nu a avut nicio legătură cu fenomenul fotbalistic. A fost o necunoaștere atât a advesarului, cât și a propriei echipe.
Deloc nu a gândit componența echipei Contra. Cu un astfel de adversar trebuia să mergi pe jucători care țin mingea, gen Nistor, Alibec, Budescu, Ianis Hagi. Pentru asta îți trebuie o capacitate de analiză creată în timp, cunoaștere, nu e cazul la Contra”, a spus Dinu la Digi Sport Special.
Tricolorii încă mai pot prinde un loc la turneul final de anul viitor. România se poate califica prin barajul de la Liga Națiunilor.
Etichete: laurentiu reghecampf , echipa nationala , cosmin contra , cornel dinu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Premierul Marcel Ciolacu a publicat miercuri seară, într-un videoclip postat pe TikTok, trei...