Radu Drăgușin nu s-a abținut, după ce România s-a calificat în optimile EURO 2024: ”E mai dulce când le dai peste nas”
articol scris de Digi Sport29.06.2024, 16:51
România s-a calificat în optimile EURO 2024, unde o va întâlni pe naționala Olandei.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
- Partida dintre cele două formații poate fi urmărită marți, 2 iulie, de la ora 19:00, în regim LIVE TEXT pe site-ul digisport.ro
Înainte de acest turneu final, cu siguranță puțini au fost cei care ar fi crezut că selecționata lui Edi Iordănescu (46 de ani) se va califica în optimile competiției, mai ales de pe primul loc dintr-o grupă din care au mai făcut parte Belgia și Ucraina.
Însă, în cele din urmă, ”Tricolorii” au reușit această performanță extraordinară (după o pauză de 24 de ani), iar printre jucătorii care au avut prestații excelente în Germania s-a numărat Radu Drăgușin (22 de ani), stoperul care, printre altele, este cel mai bine cotat fotbalist român la ora actuală (valorează 25 de milioane de euro, potrivit Transfermarkt).
La câteva zile distanță după ce România a ajuns în optimile EURO 2024, cel poreclit ”Dragonul” a ținut să le dea un răspuns microbiștilor din țara noastră care nu le-a acordat nicio șansă ”Tricolorilor” de a ajunge în fazele eliminatorii ale competiției.
Radu Drăgușin: ”Victoria e mai dulce când le dai peste nas celor care n-au crezut în noi”
Radu Drăgușin a mărturisit că succesul obținut de naționala României la EURO 2024 este cu atât mai ”dulce”, cu cât le-a demonstrat contestatarilor că ”Tricolorii” au avut valoarea și capacitatea necesară de a merge în optimi (contrar așteptărilor pe care le-au avut majoritatea microbiștilor înainte de turneul final).
”Este cel mai frumos sentiment când surprinzi lumea cu puterea și ambiția ta. Oamenii de la început nu au crezut, lumea ne dădea pe locul 4. Victoria e mai dulce când le dai peste nas celor care n-au crezut în noi”, a spus Drăgușin, într-un interviu acordat celor de la FRF.
Radu Drăgușin a fost titular în toate cele trei meciuri jucate de România în grupa E de la EURO (victoria 3-0 cu Ucraina, înfrângerea 0-2 cu Belgia și remiza 1-1 cu Slovacia). De altfel, este de așteptat ca stoperul să fie în ”primul 11” al ”Tricolorilor” și în partida cu Olanda.
Etichete: romania , radu dragusin , euro 2024
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O înregistrare video care pretinde că arată capturarea de către ruşi a unui australian care lupta...