Prime importante pentru tricolori, dacă se califică la Mondial. Cât vor primi jucătorii de bază
02.09.2016, 09:29Fiecare titular al naţionalei ar putea primi un bonus consistent în cazul calificării la Mondialul din 2018: peste 200.000 de euro, superior celui primit de jucători pentru Euro 2016.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Preliminariile pentru CM din Rusia bat la uşă, duminică Chiricheş&Co urmând a juca pe Cluj Arena, contra Muntenegrului, în ceea ce reprezintă prima partidă a lui Daum ca selecţioner.
După o pauză de fix 20 de ani, tricolorii visează la o nouă calificare la cea importantă competiţie inter-ţări şi, dincolo de performanţa în sine, vor fi foarte bine motivaţi financiar.
Potrivit Gazetei, în caz de calificare, FRF va primi peste 9 milioane de euro de la FIFA, iar Burleanu a decis ca aproape jumătate din această sumă să meargă către jucători şi staff-ul tehnic.
Astfel, oamenii de bază ai primei reprezentative, care vor evolua constant în preliminarii, vor putea ajunge să câştige peste 200.000 de euro în caz de calificare. Suma este una cu adevărat spectaculoasă în condiţiile în care cei mai mulţi dintre fotbaliştii din Liga 1 nu sunt remuneraţi cu o asemenea sumă pe parcursul unui an competiţional.
Pentru calificarea la Euro 2016, primele de obiectiv au fost de asemenea extrem de consistente, Chiricheş şi Grigore, de exemplu (fotbaliştii care au evoluat cel mai mult) primind aproximativ 180.000 de euro.
România are o grupă infernală în preliminarii, urmând a întâlni Danemarca, Polonia, Muntenegru, Armenia şi Kazahstan. Primele clasate din fiecare grupă merg direct la Mondial, în timp cele mai bune opt locuri secunde merg la baraj pentru poziţiile rămase.
Etichete: romania , romania nationala , romania cm 2016
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...