Obiectivul lui Rădoi la Euro 2019: "Franţa şi Anglia vor avea viaţă grea". A glumit pe seama comparaţiei Coman - Mbappe
28.11.2018, 14:02Mirel Rădoi nu se sperie de adversarii de marcă pe care îi va avea România la Europeanul de tineret de anul viitor, din Italia şi San Marino, şi şi-a stabilit ca obiectiv calificarea în semifinalele competiţiei.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
“Poate ne-am fi dorit o grupă mai uşoară, dar ca să ajungi să fii cel mai bun trebuie să te baţi cu cei mai buni. Am căzut cu adversari foarte puternici, dar tot trebuia să jucăm şi cu cei buni până la urmă, sunt meciuri din care jucătorii mei au doar de câştigat. Să ne gândim la câştigarea Campionatului European e o declaraţie îndrăzneaţă mai degrabă. Dacă la o calificare care vine după 20 de ani ne gândim să câştigăm Europeanul... Eu cred că întâi ar trebui ca aceste calificări să devină o obişnuinţă şi apoi să avem astfel de obiective. Prima dată trebuie să trecem de grupe şi, chiar dacă la prima vedere noi şi croaţii ne batem pentru locurile 3 şi 4, cred că la un turneu final nu se ştie nimic dinainte, iar Franţa şi Anglia cred că vor avea viaţă grea. Cred că în acest moment Anglia este echipa cea mai completă. Eu cred că ieşirea din grupă este cea mai importantă”, a declarat Rădoi, într-o conferinţă de presă.
Selecţionerul naţionalei de tineret nu crede că francezii vor apela pentru Euro Under 21 la Kylian Mbappe şi a glumit pe seama comparaţiei dintre starul lui PSG şi atacantul FCSB-ului, Florinel Coman, poreclit de Gigi Becali "Mbappe de România".
“Dacă ne referim la nume ca Mbappe nu cred că ei vor risca să aducă campioni mondiali de la echipa mare la naţionala de tineret. Mbappe nu cred că va veni, dar dacă ar veni probabil că i-aş cere lui Florinel Coman să se ducă la Franţa şi el să vină la noi. Acum noi vom încerca să surprindem pentru că nu avem nimic de pierdut, ci doar de câştigat de la acest turneu. Evident că jucăm cu cele mai bune echipe, favorite la câştigarea Campionatului European, şi toată lumea ne vede acum outsideri, dar indiferent adversarul pe care îl vom întâlni sunt sigur că băieţii şi vor depăşi condiţia şi vor face meciuri cât mai frumoase”, a mai spus Mirel Rădoi.
Programul meciurilor grupei C de la Euro 2019
18 iunie: Anglia – Franța, ROMÂNIA – Croația
21 iunie: Anglia – ROMÂNIA, Franța – Croația
24 iunie: Croația – Anglia, Franța – ROMÂNIA
Componența celor trei grupe de la Campionatul European U21
Grupa A: Italia, Spania, Belgia, Polonia
Grupa B: Germania, Danemarca, Austria, Serbia
Grupa C: Anglia, Croaţia, România, Franţa
Cum se desfășoară Campionatul European U21
Cele 12 echipe calificate vor fi repartizate în trei grupe a câte patru echipe. În semifinale vor merge câştigătoarele grupelor plus cel mai bun loc 2. Formaţiile ajunse în penultimul act vor obţine şi biletele pentru la Jocurile Olimpice de la Tokyo, din 2020.
Partidele de la Euro U21, din 2019, vor avea loc în şase oraşe: Trieste, Udine, Cesena, Bologna, Reggio Emilia şi Serravalle (San Marino).
Turneul final va avea loc între 16 şi 30 iunie 2019.
Naţionala de tineret a obţinut prima calificare după 21 de ani la un turneu final. Ultima participare a fost în 1998, când România s-a clasat pe locul 8, ultimul, la competiţia pe care a şi organizat-o.
Etichete: romania tineret , mirel radoi , romania under 21 , florinel coman , kylian mbappe , romania euro 2019 , romania european tineret , romania euro u21
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...