Video Exclusiv Marica, amintiri de la Erevan: "Eram foarte entuziast". Mesaj pentru tricolori
07.10.2016, 12:56Tricolorii sunt încurajaţi de Ciprian Marica înainte de meciul cu Armenia, din preliminariile pentru Cupa Mondială. Partida îi stârneşte amintiri plăcute fostului internaţional, care a punctat în disputa de la Erevan.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Cel mai bun marcator al naționalei în activitate, cu 25 de reușite, Ciprian Marica are amintiri frumoase din Armenia. Atacantul a marcat primul său gol pentru tricolori chiar la Erevan, în 2004, într-un meci incheiat 1-1.
"Eram foarte entuziast. Îmi spusese nea Puiu că o să joc titular. Eram un copil care abia aștepta să intre pe teren. Țin minte că erau foarte mulți jucători accidentați. Mutu venea după perioada de suspendare, era în tribune și îmi spusese înainte de meci să marchez" a declarat Marica.
Dacă pentru Marica remiza cu Armenia rămâne un moment de referinţă, Anghel Iordănescu ar vrea sa uite de tot acest meci. A fost ultimul din al doilea mandat al Generalului pe banca primei reprezentative.
"A fost demis antrenorul, a fost o perioadă tristă pentru națională, dar și pentru noi care am evoluat în acel meci. Important este acum ca baieții să se monteze, să facă un meci bun. Sunt sigur că noi avem mai multă valoare decât Armenia și putem câștiga meciul" a încheiat atacantul care a marcat ultima dată pentru prima reprezentativă în septembrie 2014. România câștiga atunci în Grecia, scor 1-0.
Armenia - România se joacă sâmbătă, 8 octombrie, iar Kazahstan - România se joacă marți, 11 octombrie.
Toate meciurile României din preliminariile Cupei Mondiale vor fi transmise în format LIVE TEXT pe www.digisport.ro și m.digisport.ro, iar imaginile VIDEO vor fi disponibile imediat după fluierul final. După miezul nopții, meciurile vor fi transmise în premieră pe Digi Sport 1.
Etichete: ciprian marica , armenia - romania , marica erevan , amintiri ciprima marica
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...