Conducerea Farului a făcut anunțul despre Denis Alibec, după ce Gigi Becali a anunțat că îl vrea la FCSB
articol scris de Digi Sport16.12.2024, 13:18
Denis Alibec (33 de ani) a fost dorit în vara acestui an, când era juător liber de contract, atât de FCSB, cât și de Farul Constanța, dar a decis să se întoarcă la formația lui Gică Hagi (59 de ani).
Liga 2: Metaloglobus - Slatina, luni, 17:00, DGS 1
SuperLiga: Rapid - Buzău, luni, 20:00, DGS 1
În ciuda acestui lucru, Gigi Becali (66 de ani) a declarat în mai multe rânduri că își dorește să îl readucă la FCSB pe Alibec, atacant care a mai jucat pentru formația patronată de omul de afaceri din ianuarie 2017 și până în vara anului 2018.
Ciprian Marica, despre viitorul lui Denis Alibec: ”Noi nu ne permitem să îl pierdem. De transferul lui nu cred că se poate discuta”
Ciprian Marica, unul dintre acționarii celor de la Farul, a fost întrebat despre situația din acest moment a lui Denis Alibec, iar răspunsul oficialului grupării de la malul mării a fost cât se poate de clar.
Denis Alibec este unul dintre oamenii de bază ai lui Gică Hagi și a jucat în 15 meciuri pentru Farul în acest sezon, perioadă în care a marcat de șase ori și a oferit trei pase decisive. De asemenea, Alibec este și căpitanul echipei.
”Nu cred. Nu am auzit despre așa ceva. Nu cred. De ce ar avea nevoie FCSB de el? Are atacanți. Are și o bancă de rezerve foarte bună. Nu cred că e cazul. El a mai fost acolo.
Nu cred că e cazul. Noi nu ne permitem să îl pierdem pe Alibec. De transferul lui, în momentul de față, nu cred că se poate discuta.
Se vede că el e jucătorul nostru decisiv. Atunci când are mingea, e pericol. E jucătorul care trage echipa după el. El este cel care are inițiativă, are curaj, are forță. El este foarte important pentru noi. Totodată, mă bucur că revine Cojocaru.
Cei de la tineret care au jucat la echipa a doua au făcut-o bine. Noi ne vom regrupa. Mă bucur și pentru Cercel. E incredibil.”, a explicat Ciprian Marica, potrivit fanatik.ro.
VIDEO Rezumat Farul - FCSB 1-1
Denis Alibec nu vrea să se transfere la FCSB
La trei zile după ce Gigi Becali a anunțat că vrea să-l transfere, atacantul a declarat, chiar după meciul direct, încheiat 1-1, că vrea să rămână la Farul.
”Pe mine nu m-a căutat nimeni, știți cum e domnul Gigi, când joacă împotriva cuiva, mai aruncă o d-asta. Nu știu, am avut și în vară, dar am venit aici. Aici este casa mea și voi continua aici”, a declarat Denis Alibec.
Clasamentul din SuperLigă, după Farul - FCSB 1-1
Etichete: denis alibec , ciprian marica , farul , video farul fcsb
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Serviciile de informaţii militare ucrainene au afirmat luni că „cel puţin 30" de soldaţi...