Denis Alibec are ambiții mari: "Vreau să fiu golgheterul preliminariilor!"
articol scris de Digi Sport21.03.2023, 15:28
Denis Alibec a afirmat, într-o discuţie cu fostul atacant Marius Niculae, că în cariera sa a avut realizări doar la echipele de club la care a evoluat şi că îşi doreşte calificarea la EURO 2024 cu naţionala şi să devină golgheterul preliminariilor.
Cupa României: Rapid - CFR, joi, 20:00, DGS 1
EFL Cup: Tottenham - Manchester United, joi, 22:00, DGS 2
Denis Alibec: "Vreau să fiu golgheterul preliminariilor!"
"A venit momentul ca tu să demonstrezi ceea ce ştim cu toţii", i-a transmis Niculae, acum manager sportiv al loturilor naţionale.
"Asta îmi doresc şi eu, pentru că la cluburi am jucat, am marcat, dar la naţională pot să spun că am făcut meciuri bune, dar nu am avut realizări. Ca atacant, dacă nu marchezi, nu apari pe foaie şi în fotbal e important să fii pe prima pagină. Vreau să ne calificăm în primul rând şi să fiu golgheterul preliminariilor", a răspuns Alibec, într-un material video difuzat pe site-ul oficial al FRF.
Referitor la adversarele din preliminariile Campionatului European de fotbal din 2024, Alibec a spus că Elveţia este cea mai puternică.
"În ultima perioadă toate echipele au început să joace fotbal, stau foarte bine tactic, au adus antrenori de afară şi se vede lucrul acesta, dar cred că noi suntem mult mai talentaţi şi dacă vom avea ambiţia lor, cu siguranţă îi putem depăşi.
Este o grupă grea, toate echipele joacă foarte bine, dar eu am încredere în această echipă şi de când m-am dus la Farul, domnul Hagi mi-a transmis o mentalitate de învingător, să cred în mine şi în echipă, pentru că cei de afară nu au nimic în plus faţă de noi, poate doar ambiţia şi motivaţia. Normal, Elveţia este favorită, dar după ei suntem noi.
Israel şi Kosovo sunt echipe bune dar cred că suntem mai buni ca ei. După mine, noi suntem favoriţi la câştigarea grupei, dar Elveţia poate să ne pună cele mai mari probleme", a afirmat Alibec.
România îşi începe parcursul în Grupa I a preliminariilor pentru EURO 2024 găzduit de Germania cu partida din deplasare cu Andorra, programată la 25 martie, de la ora ora 21:45, pe Estadi Nacional din Andorra. Ulterior, în 28 martie, de la ora 21:45, prima reprezentativă întâlneşte Belarus în al doilea său meci al grupei, care se va disputa pe Arena Naţională din Bucureşti.
Naționala României a fost repartizată în Grupa I a preliminariilor pentru EURO 2024, alături de Elveţia, Israel, Kosovo, Belarus şi Andorra. Se califică primele două clasate în fiecare din cele 10 grupe preliminare, urmând ca ultimele 3 locuri să fie decise în martie 2024, în urma play-off-ului Ligii Naţiunilor.
Etichete: denis alibec , edi iordanescu , euro 2024
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Vladimir Putin a lăudat joi noua rachetă balistică Oreșnik a Rusiei, despre care a spus că este...