Fiul lui Bogdan Lobonț a plecat de la Rapid. Fotbalistul ar putea evolua împotriva echipei giuleștene
articol scris de Digi Sport28.09.2022, 16:24
Andrei (19 ani), fiul fostului portar al echipei naţionale de fotbal și fost selecționer la naționala U20, Bogdan Lobonţ (44 de ani), a plecat de la Rapid și ar putea evolua acum chiar împotriva giuleștenilor.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
- Rapid o va înfrunta în Cupa României pe CS Afumați, de la ora 21:30, în direct la Digi Sport 1. Meciul va putea fi urmărit și în format LIVE VIDEO pe siteul digisport.ro, dar și în aplicația Digi Sort, de către abonații RCS-RDS.
Andrei Lobonț a semnat cu CS Afumați și ar putea juca împotriva Rapidului în Cupa României
Andrei Lobonț a plecat în vară de la Rapid, după ce echipa a doua a clubului giuleștean a fost desființată, astfel că fotbalistului a ales să meargă la Afumați pentru a prinde minute în teren. Acum, fundașul ar putea să joace împotriva fostului său club.
”Andrei nu mai e la Rapid. Nu mai e! Acum e la Afumați și poate să joace împotriva Rapidului. A plecat din vară de la Rapid. Ei nu au mai continuat cu echipa a doua și la Academie e generația de 2005 la Liga de Tineret. El e 2003.
Așa a fost să fie să nu mai continue la Rapid. Nu mie trebuie să-mi pară rău! Totul depinde numai de el. De mine nu mai depinde absolut nimic. Are forță și viteză, controlează bine mingea.
Normal că vorbesc cu el și îl îndrum. Îți spun și ție ce îi spun și lui. Degeaba îl bat la cap și îi spun tot ABC-ul! Cel mai important e ce vrea el să facă și unde își propune să ajungă.
Are de lucrat la toate capitolele. Îmi place de el că are determinare, dar nu am stat să mă bag eu peste antrenori sau să discut prea mult cu ei”, a spus Bogdan Lobonț, despre fiul său, potrivit Fanatik.
Căpitanul formației U19 a Rapidului, Andrei Lobonț nu-i calcă pe urme tatălui său în ceea ce privește poziția în teren, fiind fundaș central spre deosebire de ”Pisică”, portar care a adunat 85 de selecții la echipa națională a României.
- August 1997-ianuarie 2000 a fost perioada în care Bogdan Lobonț a îmbrăcat tricoul Rapidului.
- 1 titlu de campion și o Cupă a României a cucerit fostul portar cu Rapid.
Andrei Cristian este născut în Olanda, în perioada în care tatăl său apăra buturile celor de la Ajax, și a fost botezat de Cristi Chivu, fostul coechipier al lui Bogdan Lobonț, atât la ”lăncieri”, cât și la prima reprezentativă a României.
Etichete: cupa romaniei , bogdan lobont , andrei lobont , andrei lobont rapid
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O înregistrare video care pretinde că arată capturarea de către ruşi a unui australian care lupta...