Dan Petrescu, ”luat la țintă”: ”Du-te, mă, peste ei!”
articol scris de Digi Sport09.08.2024, 14:02
CFR Cluj a învins-o, scor 1-0, în deplasare, pe Maccabi Petah Tikva, în prima manșă din turul III preliminar al Conference League.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Unicul gol al acestei partide a fost marcat de Karlo Muhar (minutul 9).
Deși au început tare acest meci și au avut mai multe acțiuni extrem de periculoase la poarta israelienilor (au lovit transversala prin Daniel Bîrligea, au marcat prin Muhar și au nimerit bara prin Mogoș), ardelenii au făcut pasul în spate în repriza a doua și le-au cedat inițiativa celor de la Maccabi Petah Tikva, chiar dacă formația din ”Țara Sfântă” părea că nu are ritm de joc și că mai putea încasa goluri din partea vicecampioanei României.
Tactica aleasă de Dan Petrescu (56 de ani), antrenorul CFR-ului, aceea de a conserva rezultatul de 1-0 și de a le bloca culoarele israelienilor spre poarta lui Răzvan Sava, a fost criticată de un fost jucător al Rapidului.
Robert Niță, despre CFR Cluj: ”Forțează un pic, du-te, mă, peste ei și faci 2-0”
Robert Niță (47 de ani), fostul atacant al Rapidului, este de părere că CFR Cluj trebuia și în actul secund al partidei să continue jocul ofensiv și să mai înscrie goluri în poarta celor de la Maccabi Petah Tikva, pentru a tranșa calificarea în play-off-ul Conference League încă din manșa tur.
- Partida retur dintre cele două formații se va juca joi (15 august), în Gruia, de la ora 20:00
”A doua repriză de ce să te blochezi și să nu mai forțezi. Mi s-a părut că CFR Cluj după ce a marcat e mulțumită că se îndreaptă spre un 1-0 și păstrează șanse foarte mari în retur. Mai ales că joci pe teren neutru (n.r. Sofia, Bulgaria) și ai posibilitatea să tranșezi meciul o faci. Nu poți să știi la retur.
Cred că la asta s-au gândit. Au făcut meciuri proaste acasă și în campionat, și în cupele europene, să ținem de 1-0 și să avem șanse, dacă e 1-1 poate e nasol. Așa am văzut eu. Forțează un pic, du-te, mă, peste ei și faci 2-0”, a spus Niță, la Fanatik.
VIDEO Rezumat Maccabi Petah Tikva - CFR Cluj, scor 0-1
Etichete: cfr cluj , dan petrescu , maccabi petah tikva , conference league
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...