Video Maccabi Petah Tikva - CFR Cluj 0-1. Ardelenii sunt la doar un pas de play-off-ul Conference League
articol scris de Digi Sport08.08.2024, 22:50
CFR Cluj a reușit să o învingă pe Maccabi Petah Tikva, scor 1-0, în cadrul primei manșe a turului 3 preliminar din Conference League.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
- Singurul gol al partidei a fost marcat de către Karlo Muhar, în minutul 8, după un șut trimis pe poartă de Bîrligea, dar deviat.
Maccabi Petah Tikva - CFR Cluj 0-1
Astfel, echipa lui Dan Petrescu este la doar un pas de play-off-ul Conference League, acolo unde va întâlni câștigătoarea dintre CSKA Sofia și PAFOS.
- Returul este programat peste o săptămână, pe stadionul Dr. Constantin Rădulescu.
VIDEO cu rezumatul partidei
Min. 90: Final de meci!
Min. 86: Schimbări CFR! Bîrligea și Muhar sunt înlocuiți de Fica și Postolachi!
Min. 80: Ocazie Maccabi Petah Tikva! Din lovitură liberă, Hazan șutează pe lângă poarta lui Sava.
Min. 77: Muhar este avertizat!
Min. 74: Cohen este avertizat!
Min. 66: Ocazie CFR Cluj! Korenica șutează din colțul careului, dar mingea trece pe lângă poartă!
Min. 60: Ocazie CFR Cluj! Din 6 metri, Karlo Muhar trimite în portar!
Min. 58: Ocazie Maccabi Petah Tikva! Din careu, stooper-ul israelienilor nu reușește să trimită pe poartă!
Min. 46: A început a doua repriză!
Min. 45+2: Pauză!
Min. 42: Schimbare Maccabi Petah Tikva: Cohen intră în locul lui Karo!
Min. 35: Dezent șutează periculos de la distanță, dar Răzvan Sava respinge în corner!
Min. 28: Schimbare Maccabi Petah Tikva: Mahamid este înlocuit de Altoury!
Min. 25: Ocazie CFR Cluj! Vasile Mogoș lovește cu capul din careu, dar balonul lovește doar bara!
Min. 8: Gooool CFR Cluj! Bîrligea șutează, balonul ajunge la Muhar, care înscrie simplu!
Min. 4: Dezent este avertizat!
Min. 3: Ocazie CFR Cluj! Bârligea centrează periculos în care, iar balonul lovește transversala porții!
Min. 1: A început partida!
Echipele de start:
Maccabi Petah Tikva: Wolff – Dezent, Karo, Galabov, Hendy, Cohen – Hazan, Yehoshuha, Glezer – Mahamid, Stor
- Rezerve: Litvinovc, Teper, Lugassy, Azugi, Salem, Vered, Matuk, Cohen, Fuchs, Altoury
- Antrenor: Dan Roman
CFR Cluj: Sava – Mogoș, Boben, Kresic, Camara – Muhar, Artean, Tachtsidis – Deac, Bîrligea, Korenica
- Rezerve: Gal, Hindrich, Abeid, Graovac, Kamara, Păun, Keita, Fica, Postolachi, Nkololo, Munteanu, Michael
- Antrenor: Dan Petrescu
Arbitru: Patrik Kolaric (Croația)
Este important de precizat că meciul se va juca pe stadionul Georgi Asparuhov din Sofia și nu pe terenul celor de la Maccabi Petah Tikva pentru că UEFA nu permite organizarea partidelor din compețiile europene în țări aflate în război, așa cum este Israel în acest moment.
Înainte de acest meci, CFR Cluj este mult mai bine cotată decât Maccabi Petah Tikva în privința valorii de piață a lotului de jucători (potrivit Transfermarkt): 20,9 milioane de euro valorează fotbaliștii ardeleni vs. 8,45 milioane de euro israelienii.
Pentru a ajunge în turul trei preliminar, CFR Cluj a trecut de Neman Grodno, scor 5-0, în turul doi preliminar.
De cealaltă parte, israelienii au fost eliminați de Braga în turul doi preliminar Europa League cu scorul de 0-7 la general (0-2 în tur și 0-5 în retur).
În cazul în care CFR o va elimina pe Maccabi Petah Tikva, atunci ardelenii o vor înfrunta în play-off-ul competiției pe câștigătoarea duelului CSKA Sofia 1948 (Bulgaria) - Pafos (Cipru).
Dan Petrescu: ”Șansele sunt egale, 50-50. Ei sunt foarte motivați”
La conferința de presă dinaintea acestei partide, Dan Petrescu (56 de ani), antrenorul CFR-ului, a susținut că Maccabi Petah Tikva este o echipă solidă, mai ales în zona defensivă, chiar dacă a încasat nu mai puțin de șapte goluri de la Braga în turul precedent din Europa League.
În opinia ”Bursucului”, șansele celor două echipe de a se impune în meciul tur din această dublă sunt egale: 50% - 50%.
Mai mult, tehnicianul a pus accentul pe faptul că israelienii sunt motivați să dea tot ceea ce au mai bun, după eșecul drastic suferit în fața portughezilor de la Braga.
”Până la grupele Conference League mai sunt patru meciuri. Mai e mult de muncă, avem un meci foarte greu mâine (n.r. joi, 8 august), din toate punctele de vedere.
Când vii după o înfrângere, e foarte greu să motivezi jucătorii. Mâine este un meci cu o echipă care, prin spiritul lor, au reușit să câștige Cupa Israelului.
Au avut un adversar greu, aproape imposibil, Braga (n.r. israelienii au pierdut cu 0-7 la general) , în turul trecut (n.r. turul II preliminar Europa League). Sunt foarte motivați.
Ce am văzut pe video, patru meciuri, ei au un spirit extraordinar de echipă, au o apărare solidă cu cinci fundași. Va fi un test greu pentru noi. Sperăm să obținem un rezultat pozitiv.
Au venit jucători târziu, încă nu suntem omogeni. Încă nu avem o echipă clară. Încă nu am reușit să găsim o echipă. Șansele sunt egale mâine, 50-50”, a spus ”Bursucul”, la conferință.
Etichete: cfr cluj , dan petrescu , maccabi petach tikva
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...