Președintele FIFA, mesaj pentru contestatarii Cupei Mondiale din Qatar
articol scris de Digi Sport07.11.2022, 07:54
Preşedintele Federaţiei internaţionale de fotbal (FIFA), Gianni Infantino, a asigurat că Mondialul din Qatar "va fi cea mai accesibilă şi mai incluzivă de până acum", informează agenţia EFE.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Gianni Infantino dă asigurări că organizarea Cupei Mondiale nu va crea probleme suporterilor
"Cupa Mondială din Qatar va fi cea mai accesibilă şi incluzivă de până acum, iar acesta este fotbalul. Să ne asigurăm că stadioanele şi terenurile de antrenament sunt accesibile şi sunt parte integrantă a întregului proces, atât în afara stadioanelor, cât şi în zonele rezervate fanilor", a afirmat Infantino duminică, cu ocazia deschiderii forumului pentru persoanele cu dizabilităţi găzduit de Education City din Doha.
Evenimentul care se desfăşoară din 2016 se concentrează în această ultimă ediţie pe incluziune şi accesibilitate pentru persoanele cu dizabilităţi şi care vor participa la Cupa Mondială, programată în perioada 20 noiembrie - 18 decembrie 2022.
Potrivit preşedintelui FIFA, cele opt stadioane care vor găzdui meciurile turneului final din Qatar au fost construite "cu cele mai înalte niveluri de accesibilitate"' şi au posibilităţi de parcare, locuri, prioritate la lifturi şi toalete pentru persoane cu nevoi speciale.
Organizatorii competiţiei au instalat, de asemenea, pe trei dintre stadioane, Lusail, Al Bayt şi Education City, săli senzoriale pentru ca fanii cu dizabilităţi şi familiile lor să poată experimenta pasiunea pentru fotbal, notează AGERPRES.
"Este pentru prima oară când se face asta la o Cupă Mondială FIFA, pentru ca oamenii cu nevoi neurologice speciale să se poată bucura de meciuri", a mai spus Infantino.
Acesta a subliniat, totodată, că accesibilitatea şi incluziunea vor fi elemente cheie ale candidaturilor pentru viitoarele competiţii ale FIFA şi a adăugat că " în viitor, orice asociaţie membră a FIFA care doreşte să găzduiască o competiţie va trebui să fie incluzivă".
SF! Așa arată cele 8 stadioane pe care se vor disputa meciuri de la Cupa Mondială din Qatar
Galerie Foto
Capacitatea arenelor și cum au fost distribuite meciurile:
- Lusail Stadium din Lusail, capacitate de 80.000 de locuri, inaugurat în 2022 - cinci meciuri din grupe, unul din optimi, unul din sferturi, unul din semifinale, finala
- Al Bayt Stadium din Al Khor, capacitate de 60.000 de locuri, inaugurat în 2021 - cinci meciuri din grupe, unul din optimi, unul din sferturi, unul din semifinale
- Al Janoub Stadium din Al Wakrah, capacitate de 40.000 de locuri, inaugurat în 2019 - cinci meciuri din grupe, unul din optimi
- Ahmad Bin Ali Stadium din Al Rayyan, capacitate de 40.000 de locuri, inaugurat în 2020 - cinci meciuri din grupe, unul din optimi
- Khalifa International Stadium din Doha, capacitate de 40.000 de locuri, inaugurat în 1976 - cinci meciuri din grupe, unul din optimi, finala mică
- Education City Stadium din Doha, capacitate de 40.000 de locuri, inaugurat în 2020 - cinci meciuri din grupe, unul din optimi, unul din sferturi
- Stadium 974 din Doha, capacitate de 40.000 de locuri, inaugurat în 2021 - cinci meciuri din grupe, unul din optimi
- Al Thumama Stadium din Doha, capacitate de 40.000 de locuri, inaugurat în 2021 - cinci meciuri din grupe, unul din optimi, unul din sferturi
Etichete: qatar , world cup , gianni infantino
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...