Președintele FIFA, arbitru la un meci inedit organizat în Qatar! Cum a ieșit în evidență Gianno Infantino
articol scris de Digi Sport13.12.2022, 11:26
Preşedintele FIFA, Gianni Infantino, a acţionat pentru scurt timp ca arbitru în cursul unui meci amical între legende ale fotbalului şi muncitori din Qatar, disputat luni, informează agenţia DPA.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
"Să sperăm într-o seară grozavă de fotbal, aşa cum am văzut până acum o mare Cupă Mondială", a declarat Infantino înaintea startului partidei care a avut loc pe stadionul Al-Thumama din Doha.
Galerie Foto
Gianni Infantino, arbitru la un meci între legendele fotbalului și muncitorii din Qatar: ”Fotbalul unește lumea”
La meci au fost invitaţi muncitori, suporteri şi voluntari din Qatar. "Fotbalul uneşte lumea", a spus Infantino cu această ocazie. Printre legendele fotbalului s-au numărat brazilianul Cafu, englezul John Terry şi olandezul Clarence Seedorf.
Deși preşedintele FIFA a fost arbitru pentru puţin mai mult de zece minute, acesta a avut destul timp să iasă în evidență şi să arate două cartonaşe galbene.
Gazdele Cupei Mondiale Qatar au fost foarte criticate, printre altele, pentru modul în care îi tratează pe muncitorii migranţi, iar rapoartele privind condiţiile inumane de viaţă şi decesele au şocat publicul în mod repetat.
Gianni Infantino i-a luat la țintă pe contestatarii Cupei Mondiale din Qatar
Îniante de startul Campionatului Mondial, într-o conferinţă de presă începută cu un lung monolog, conducătorul italo-elveţian al forului internațional a scos în evidenţă originile sale italiene, asigurând că se simte aproape de migranţii veniţi să lucreze la Doha în condiţii criticate de organizaţiile de apărare a drepturilor Omului.
"Astăzi, eu sunt qatarian, astăzi mă simt arab, astăzi mă simt african, astăzi mă simt gay, astăzi mă simt handicapat, astăzi mă simt muncitor migrant", a spus Infantino în alocuţiunea sa.
"Acest lucru mă face să mă întorc la propria mea poveste, pentru că sunt fiul unor muncitori migranţi", a spus Infantino. "Ştiu ce înseamnă să fii discriminat, hărţuit, în calitate de străin. Copil fiind, am fost discriminat în Elveţia pentru că eram roşcat şi aveam pistrui, eram italian, vorbeam prost germană", a adăugat el.
Etichete: presedinte fifa , gianni infantino , infantino arbitru
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...