Gianni Infantino, președintele FIFA, a izbucnit înaintea startului Cupei Mondiale. Mesaj pentru contestatarii "ipocriți"
articol scris de Digi Sport19.11.2022, 11:51
Preşedintele FIFA, Gianni Infantino, a afirmat sâmbătă că se simte "arab", "gay", "muncitor migrant", criticând cu fermitate, în ajunul deschiderii Cupei Mondiale de fotbal 2022, "lecţiile de morală" ale denigratorilor Qatarului care denotă, în opinia sa, "ipocrizie", relatează AFP.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Într-o conferinţă de presă începută cu un lung monolog, conducătorul italo-elveţian al instanţei mondiale a scos în evidenţă originile sale italiene, asigurând că se simte aproape de migranţii veniţi să lucreze la Doha în condiţii criticate de organizaţiile de apărare a drepturilor Omului.
Gianni Infantino iese la atac și are un mesaj pentru contestarii Cupei Mondiale
"Astăzi, eu sunt qatarian, astăzi mă simt arab, astăzi mă simt african, astăzi mă simt gay, astăzi mă simt handicapat, astăzi mă simt muncitor migrant", a spus Infantino în alocuţiunea sa.
"Acest lucru mă face să mă întorc la propria mea poveste, pentru că sunt fiul unor muncitori migranţi", a spus Infantino. "Ştiu ce înseamnă să fii discriminat, hărţuit, în calitate de străin. Copil fiind, am fost discriminat în Elveţia pentru că eram roşcat şi aveam pistrui, eram italian, vorbeam prost germană", a adăugat el.
În faţa numeroaselor critici cu care FIFA s-a confruntat din cauza condiţiilor de muncă ale muncitorilor pe şantierele Cupei Mondiale, Gianni Infantino a afirmat că Federaţia internaţională a fost tot timpul preocupată de soarta acestora.
"Printre marile companii care câştigă miliarde în Qatar, câte dintre acestea au rezolvat problema muncitorilor migranţi? Niciuna, pentru că o schimbare de legislaţie ar însemna mai puţin profit. Dar noi, noi am făcut-o", a precizat Infantino.
De la desemnarea, la finele lui 2010, pentru organizarea acestui eveniment planetar, obţinut spre surprinderea generală în defavoarea Statelor Unite, Qatarul a fost ţinta constantă a numeroase critici privind acuzaţii de corupţie, condiţiile de muncă inumane pentru migranţi, respectarea drepturilor femeilor şi comunităţii LGBTQ+, precum şi impactul asupra mediului.
Președintele FIFA, categoric: "Ipocrizie!"
Dar aceste acuzaţii au fost respinse categoric de autorităţi, care au subliniat că au reformat legile privitoare la muncă, precum şi de organizatorii Cupei Mondiale, care au asigurat că membrii comunităţii LGBTQ+ vor fi găzduiţi fără discriminare, în ciuda legilor care incriminează relaţiile sexuale între persoane de acelaşi sex în această ţară.
"Aceste lecţii de morală, părtinitoare, sunt doar ipocrizie", a mai spus Gianni Infantino, aflat la cârma instanţei mondiale din 2016 şi singurul candidat la succesiunea sa în 2023.
"Pentru tot ceea ce noi, europenii, am făcut timp de 3.000 de ani, noi trebuie să ne cerem scuze pentru următorii 3.000 de ani înainte de a începe să dăm lecţii de morală altora", notează AGERPRES.
În privinţa drepturilor LGBTQ+, oficialul elveţian a asigurat că autorităţile qatariene l-au asigurat că "toată lumea este binevenită" pe durata Cupei Mondiale.
Cupa Mondială 2022 debutează duminică cu meciul dintre Qatar şi Ecuador şi se încheie pe 18 decembrie.
Etichete: qatar , cupa mondiala , cm 2022 , world cup , wc 2022 , wc 22 , giannin infantino
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...