Hansi Flick anunță o "revoluție" la naționala Germaniei, după eliminarea de la Cupa Mondială 2022
articol scris de Digi Sport02.12.2022, 12:08
Selecţionerul Hansi Flick a exclus să demisioneze, deşi naţionala Germaniei nu a trecut de faza grupelor la Cupa Mondială 2022.
Premier League: Nottingham - Tottenham, joi, 17:00, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
Antrenorul german a declarat, pentru televiziunea ARD, că urmează o "revoluție" la echipa națională, unde vrea să schimbe generațiile.
Hansi Flick: "Să ne concentrăm asupra formării tinerei generaţii!"
"Să lucrez cu această echipă mă motivează. Însă după acest meci nu este momentul să vorbesc despre ce va urma. Mă simt bine, avem o echipă bună şi vin din urmă jucători noi. Asta nu va depinde de mine", a afirmat Flick după victoria de joi cu Costa Rica (4-2).
Flick, care promite o "analiză foarte rapidă" a motivelor acestui "eşec", a recunoscut că trăieşte o dezamăgire "uriaşă". El a adăugat: "Eu şi echipa mea am făcut o treabă bună, noi am pregătit bine naţionala."
"Dacă ne uităm la meciurile noastre (1-2 cu Japonia şi 1-1 cu Spania, înaintea partidei cu Costa Rica - n. r.) şi la totalul golurilor înscrise de noi (şase - n. r.). este din vina noastră. Sunt convins că am avut destule ocazii contra Spaniei şi a Japoniei, însă trebuia să le fructificăm (...) şi au fost şi multe greşeli individuale", a spus Flick după al doilea Mondial consecutiv în care Germania nu a trecut de faza grupelor.
Selecţionerul a asigurat că el şi echipa sa "îşi pot reveni rapid" , dar este "încă prea devreme" pentru a vorbi despre EURO 2024, care va avea loc în Germania.
"După această eliminare, trebuie analizat ce am făcut noi aici şi s-o luăm în altă direcţie", a spus el, cerând "să ne concentrăm asupra formării tinerei generaţii" în Germania.
"Până la urmă trebuie să meargă în această direcție. Cred că este important pentru viitorul fotbalului german să faci lucrurile diferit și la antrenamente Mă refer la niște schimbări de care e nevoie de ani de zile la cluburi, la sectorul juvenil. Avem nevoie de fundași laterali mai puternici. Vorbim despre multe lucruri de care avem nevoie. Ceea ce ne-a distins mereu în fotbal este că am putut să ne apărăm. Acestea sunt doar două dintre elementele de care avem nevoie încă de la tineret.", a încheiat Flick.
Faza care a trimis Germania acasă: golul Japoniei a fost validat de VAR! Ce arată imaginile. ”Ce dovadă mai vreți?”
Galerie Foto
Japonia - Spania 2-1 | Ibericii au deschis scorul rapid prin Morata și au intrat cu avantaj la cabine, însă imediat după pauză, Doan, introdus în teren în minutul 46, a restabilit egalitatea, iar în minutul 51 Tanaka i-a dus pe niponi la conducere, după o fază controversată.
Mitoma s-a întins după un balon care părea că iese în aut de poartă, mingea a ajuns la Tanaka, iar mijlocașul Japoniei a îndeplinit o simplă formalitate. Asiaticii s-au bucurat, dar cu măsură, pentru că centralul Gomes a făcut semn că reușita va fi verificată în cabina VAR.
După câteva zeci de secunde, arbitrul din Africa de Sud a primit OK-ul, a validat golul, iar niponii au mai sărbătorit o dată. Reluările nu arată clar dacă mingea a depășit sau nu cu toată circumferința linia de fund, dar mai degrabă brigada de arbitri a luat decizia corectă, mai ales cu tehnologia disponibilă la această competiție. În plus, este posibil ca cei din camera VAR să fi revăzut faza și din alte unghiuri, înainte de a da verdictul.
În orice caz, faza respectivă a produs rumoare în mediul online. Unii internauți susțin că arbitrii au greșit clar, în timp ce alții consideră că hotărârea luată a fost cea potrivită.
”Ce dovadă mai clară vreți? E gol valabil”, ”E clar afară!”, ”Se vede umbra mingii pe linie”, ”A ieșit în aut”, ”Nu se poate așa ceva!” sau ”În niciun caz nu a fost în teren” au fost doar câteva dintre reacții.
În cele din urmă, Japonia s-a impus cu 2-1 și s-a calificat în optimile de finală de pe prima poziție. În cealaltă partidă a grupei, Germania a câștigat cu 4-2 în fața Costa Ricăi, dar degeaba. Spania a ocupat locul secund, iar Germania și Costa Rica au părăsit competiția.
Dacă golul Japoniei nu ar fi fost validat, iar asiaticii ar fi remizat cu Spania, Germania ar fi fost echipa care ar fi încheiat pe poziția a doua în grupă, în urma Spaniei, iar niponii ar fi fost eliminați.
Cele mai tari meme-uri apărute imediat după eșecul istoric al Germaniei!
Galerie Foto
Clasament grupa E
Programul optimilor de finală ale Cupei Mondiale 2022
3 decembrie
- (49) Olanda - SUA - ora 17:00, sâmbătă
- (50) Argentina - Australia - ora 21:00, sâmbătă
4 decembrie:
- (52) Franța - Polonia, ora 17:00, duminică
- (51) Anglia - Senegal - ora 21:00, duminică
5 decembrie:
- (53) Japonia - Croația
- (54) Câștigătoarea Grupei G - Locul doi din Grupa H
6 decembrie:
- (55) Maroc - Spania
- (56) Câștigătoarea Grupei H - Locul doi din Grupa G
Etichete: germania , cupa mondiala 2022 , hansi flick
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Facturile prezentate în spaţiul public de premierul Marcel Ciolacu în seara de Crăciun prin care a...