Edi Iordănescu a vorbit despre Leo Messi și Cristiano Ronaldo după ce i-a văzut la Mondial: "Doar unul acceptă asta"
articol scris de Digi Sport07.12.2022, 12:36
Edward Iordănescu (44 de ani) a asistat la mai multe meciuri din faza grupelor Mondialului din Qatar, iar selecționerul României a reușit să își facă câteva impresii despre marii jucători ai lumii.
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Edi Iordănescu: "Măcar unul ar putea să ridice trofeul"
Revenit în țară zilele trecute, după experiența unică din Qatar, Edi Iordănescu urmărește din fața televizorului fazele eliminatorii de la Cupa Mondială. Selecționerul României a postat un mesaj după faza "optimilor" și a vorbit despre Lionel Messi și Cristiano Ronaldo, care, cel mai probabil, sunt la ultimul turneu final de acest fel din carieră.
"Țin cu Anglia, ador fantezia brazilienilor, dar nu aș spune Nu nici pentru Messi sau Ronaldo să câștige acest Mondial. Amândoi sunt la ultima experiență la un Campionat Mondial și o să înțelegem după ce se opresc din activitate ce au reprezentat cu adevărat!
Mai mult decât atât, pare că ambii au înțeles că sunt pe final de carieră, dar doar unul reușește să accepte asta. Ne-au oferit prea multe momente deosebite celor care iubim fotbalul și pentru asta măcar unul ar putea să ridice trofeul. După ei urmeaza…..Mbappe!", a scris Edi Iordănescu, pe Facebook.
Fernando Santos a explicat de ce l-a lăsat rezervă pe Cristiano Ronaldo în meciul cu Elveția, de la Cupa Mondială
Înaintea jocului, Santos a fost pus să comenteze alegerea de a-l lăsa pe bancă pe Ronaldo pentru această partidă. Selecționerul Portugaliei a negat orice fel de conflict cu starul lusitan și a spus că nu a fost nimic altceva decât un raționament tactic din partea sa.
"(n.r. despre ieșirea nervoasă a lui Ronaldo din ultimul meci) Nicio legătură, subiectul acela este închis. A fost o opțiune strategică, pe care o pregăteam de câteva zile pentru acest joc, cu mutări diferite.
O opțiune strategică, nimic mai mult de atât. Este un profesionist exemplar și dacă va trebui să intre pe teren, va ajuta foarte mult Portugalia”, a spus Santos, potrivit Record.pt.
Etichete: cristiano ronaldo , edi iordanescu , lionel messi , cm 2022
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...