CM 2018 | Reacția marelui absent Benzema, după ce Franța a câștigat Cupa Mondială
16.07.2018, 15:39CM 2018 | Karim Benzema, atacantul lui Real Madrid, a felicitat selecţionata Franţei pentru câştigarea Cupei Mondiale din Rusia, după finala cu Croaţia (4-2).
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Benzema, care nu a fost convocat pentru Mondialul 2018 de către selecţionerul Didier Deschamps, a trimis un mesaj pe Instagram jucătorilor care au reprezentat ţara sa, alături de o fotografie cu Raphael Varane îmbrăţişându-şi coechipierii.
"Felicitări băieţi!!! Bravo!. Campioni mondiali", a scris Benzema.
Benzema a adunat 81 de meciuri şi 27 de goluri pentru naţionala Franţei, în tricoul căreia n-a mai jucat însă din 2015, din cauză că a fost acuzat că l-a șantajat pe fostul său coechipier de la echipa națională, Mathieu Valbuena, într-un scandal sexual.
"Toată lumea este de acord că e un jucător mare, a fost la un nivel excepţional în finala Ligii Campionilor, însă povestea sa face parte din trecut. Franţa are acum propriul stil de joc şi nu putem da înapoi", a fost afirmaţia-surpriză a lui Neol Le Graet, președintele federației franceze, la finalul lunii mai.
"Cu tot respectul, aţi ratat şansa de a tăcea. V-am descoperit adevărata faţă, care nu este aceea a celui care spunea că mă apreciază şi nu discută subiectele legate de selecţia în naţionala Franţei", a fost replica atacantului în vârstă de 30 de ani.
Etichete: franta , karim benzema , cm 2018 , benzema franta , franta croatia
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rezultate parțiale în timp real ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de...